Încă un nume greu de lângă Traian Băsescu, implicat în dosarul ANRP

Încă un nume greu de lângă Traian Băsescu, implicat în dosarul ANRP
Nume grele apar ca martori denunțători în cel mai recent caz de corupție de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în care fostul președinte al instituției, Crinuța Dumitrean, este acuzată că ar fi luat o șpagă de 400.000 de euro.
Cel mai recent denunț în dosarele instrumentate de DNA, în cazul despăgubirilor frauduloase cu terenuri, are legătură cu Horia Simu, dar și Daniel Andrei Moldoveanu, fost consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale.
Potrivit adevarul.ro, Simu și-a cumpărat o vilă la Saint Tropez, din banii pe care i-a câștigat după o retrocedare frauduloasă de circa 7,8 milioane de euro. Potrivit omului de afaceri Dorin Cocoș și lui Gabriel Surdu, fost șef la RA-APPS (denunțători ]n acest dosar), ca să faciliteze escrocheria, fosta șefă ANRP, Crinuța Dumitrean, a încasat și ea 400.000 de euro.
Totul a început în octombrie 2009, atunci când off-shore-ul Rosintaly Management Limited (Cipru) a cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase asupra unui teren de 25 hectare situat în Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi). Firma cipriotă este controlată de milionarul Horia Simu, dar în actele oficiale este reprezentată de avocatul Andrei Buliga.
Procurorii DNA susțin că imediat după ce Rosintaly ar fi dobândit drepturile litigioase, Simu ar fi încercat prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Mediului, Administrației Prezidențiale și Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să urgenteze obținerea despăgubirilor la nivelul autorităților implicate: Primăria și Prefectura Constanța, ANRP și CCSD. El era dispus să ofere 25% din suma pe care urma să o primească pentru a grăbi procesul de despăgubire.
Primul pas ar fi fost contactarea lui Daniel Andrei Moldoveanu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, cel care i-ar fi facilitat legătura cu prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz. Moldoveanu i-ar fi facilitat lui Simu întâlnirea cu unul dintre greii din Capitală, Gabriel Georgian Surdu – fostul șef al RA-APPS, judecat într-un alt dosar DNA pentru cumpărare de influență. Acest lucru s-ar fi făcut prin intermediul lui Ion Sterian – director tehnic la RA-APPS. Surdu avea relații la vârful PDL, dar cea mai puternică era reprezentată de amicul său Dorin Cocoș – soțul Elenei Udrea.
Cea de-a treia persoană contactată de Simu a fost fostul secretar general adjunct în cadrul Ministerului Mediului, Lorant Para, a cărui iubită lucra consilier la ANRP- Direcția de Fond Funciar. Potrivit DNA, Simu a acceptat să cesioneze 25% din valoarea drepturilor litigioase către cei implicați: 10% lui Ionuț Birișiu – în spatele căruia s-ar fi aflat Moldoveanu și Sterian, și 15% lui Aurel Nicolae (angajat la RA-APPS - n.r.) – în spatele căruia s-ar fi aflat Cocoș și Surdu.
Surdu și Cocoș au denunțat al DNA că i-au dat Crinuței Dumitrean mită suma de 400.000 de euro, pentru a facilita desăgubirea. Surdu a povestit că șpaga a dat-o în august 2011 în biroul de la ANRP al Crinuței Dumitrean. Cocoș mai este judecat într-un dosar privind despăgubiri ilegale de la ANRP- în care este implicată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, dar și în cazul "Microsoft". C
Birișiu, Moldoveanu, Sterian, Niculae, Surdu și Cocoș au povestit la DNA, în declarațiile de martor, cum s-au împărțit banii, cei 25% primiți pentru serviciile lor. Partea de 10% din drepturile litigioase controlate de Ionuț Birișiu, aproximativ 3,59 milioane de lei, a fost împărțită astfel: Birișiu – 25%, Daniel Moldoveanu – 30% și Ion Sterian – 45%.
Partea de 15% din drepturile litigioase controlate de Aurel Niculae, aproximativ 1.278.000 de euro, ar fi fost împărțită astfel: 40.000 de euro lui Niculae, 400.000 de euro ar fi fost dați Crinuței Dumitrean, iar 838.000 de euro au fost împărțiți între Surdu și Cocoș. Expertul Alin Dima ar fi primit pe o terasă din Piața Ovidiu (Constanța), de la avocatul Andrei Buliga, un plic în care se aflau 5.000 de euro. Pentru acești bani, expertul a trecut terenul evaluat din categoria agricol-extravilan în intravilan, iar prețul acestuia a crescut de aproape 10 ori.
Partea lui Horia Simu, restul de 75% din despăgubire, aproximativ 27,5 milioane de lei au ajuns, după vânzarea acțiunilor de la Fondul Proprietatea, într-un cont deschis de Rosintaly Management Limited la banca elvețiană HSBC din Elveția. Procurorii DNA spun că acești bani ar fi fost folosiți în interesul milionarului. Primul pas a fost să mute o parte din bani pe firma franceză SCI Allegra – reprezentată la tranzacție de soția sa, Raluca Simu. Banii au fost folosiți pentru a cumpăra o casă de vacanță, în valoare de aproximativ 3.500.000 de euro, situată în sudul Franței, în stațiunea Saint Tropez.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























