Actual· 1 min citire

Încă 4 pacienți Covid au fost transferați în afara țării. Doi au ajuns în Danemarca, alți doi în Cehia

Încă 4 pacienți Covid, transferați în afara României. Foto/MAPN

Încă 4 pacienți Covid, transferați în afara României. Foto/MAPN

Publicat6 nov. 2021, 16:05
SursăRealitatea

Astăzi, 6 noiembrie 2021, alți 4 pacienți infectați cu COVID-19 au fost transferați în unități medicale din afara țării.  Este vorba despre 2 pacienți în stare critică, intubați, stabili  aflați în unități de primiri urgențe din București care necesită tratament de specialitate în secții de anestezie și terapie intensiv și 2 pacienți din Cluj- Napoca și Luduș aflați în aceeași situație.

Cei 2 pacienții din București au fost transferați în unități medicale din Danemarca, iar ceilalți 2 în unități medicale din Cehia.

Transferul de astăzi s-au efectuat cu aeronave ale Forțelor Aeriene române în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă european.

Doi pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 au fost transportați sâmbătă, cu o aeronavă militară, în Danemarca, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

„O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat sâmbătă, 6 noiembrie, din Baza 90 Transport Aerian, cu doi pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 către Aarhus (Regatul Danemarcei) pentru tratament de specialitate”, informează un comunicat transmis de MApN.

Pe timpul zborului, echipa medicală care monitorizează pacienții aflați în stare gravă este formată din specialiști din cadrul SMURD și ai Bazei 90 Transport Aerian iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat
cu ambulanțe ale SMURD.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian către Aarhus în jurul orei 10,30, menționează sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News