Cea mai surprinzătoare numire în guvernul Dăncilă 2 este cea a lui Ilan Laufer, ca ministru al Dezvoltării. Fost ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernul Tudose, Laufer va avea pe mână cel mai bogat minister, de la care pleacă miliarde de lei.
În decembrie anul trecut, fostul premier Mihai Tudose l-a propus pentru remaniere pe Ilan Laufer din postul de ministru pentru mediul de afaceri, iar motivul ar fi fost, potrivit unor surse citate de Mediafax, "inactivitatea guvernamentală”. În cele din urmă, Laufer a scăpat de remaniere, prin demisia lui Mihai Tudose, dar nu a mai prins niciun post în noul guvern Dăncilă.
În timpu mandatului, Laufer a atras atenția, dar și nuemeroase zâmbete și comentarii ironice după ce a declarat că speră să mute Bursa de la Londra la București, în contextul Brexit-ului. Totuși, cea mia controversată măsură propusă de el a fost split TVA.
Absolvent al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport, în 2006 și unul dintre cei mai bogați miniștri, Laufer a fost coordonator al Directiei pentru Antreprenoriat si Programe pentru IMM, inclusiv responsabil pentru Programul "Start-up Nation România".
Înainte de a deveni ministru, Laufer, în vârstă de 34 de ani, s-a remarcat în lumea afacerilor, tatăl său fiind proprietaruil unui mare lanț de retail, cât și în lumea mondenă.