Îți lași copilul singur acasă și te gândești că este într-un loc sigur, că n-are ce să i se întâmple? Ikea a lansat o campanie internațională prin care încearcă să tragă un semnal de alarmă privind pericolele de accidente din casă.
O statistică tulburătoare arată că în SUA, la fiecare două săptămâni, un copil moare strivit de corpurile de mobilă din casă.
Ikea avertizează că și televizoarele, combinele audio, aparatele de microunde și, în general, toate produsele electronice și electrocasnice, amplasate la o înălțime la care copiii pot ajunge cu ușurință, pot fi periculoase.
"Curiozitatea micuților este de nestăpânit. Vor să se cațere peste tot, încearcă să ajungă cât mai sus, pe bibliotecă, la televizor, să atingă lucrurile aflate la înălțime. Dacă nu ești atent cum poziționezi dulapurile, comodele, televizoarele etc., acestea pot să cadă peste ei. Iar consecințele sunt extrem de grave. Zeci de mii de copii ajung în fiecare an la spital după ce au fost striviți de corpurile de mobilier", a declarat un consultant în materie de mobilier.
Ikea a lansat un clip video în care prezintă modul în care copiii se pot accidenta în casă și ce trebuie făcut pentru a preintâmpina astfel de accidente.
Vedeti clipul video lansat de Ikea pe Showbizreport.ro