Procurorii DIICOT din Iași au reținut un bărbat pentru 24 de ore, după ce l-au prins în timp ce ridica de la o firmă de curierat un colet primit din Olanda, ce conținea substanțe cu efecte psihoactive, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu toamna anului 2019, inculpatul V.C. a procurat, atât din surse interne, cât și externe (Olanda), diferite cantități de substanțe sub formă pulverulentă, în stare pură, având efecte psihoactive, făcând parte din clasa cannabinoizilor sintetici, pe care le-a introdus în țară, în mod fraudulos, prin intermediul transportatorilor internaționali, disimulate în șapte colete.
Aceste substanțe au fost folosite ulterior de către inculpat la prepararea unor cantități importante de substanțe cu efecte psihoactive, pe care le-a comercializat la prețul de 10 lei/doza (0,1 grame) sau 40-50 lei/gram. Pe 18 mai, după ce l-au prins în timp ce ridica un colet, anchetatorii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, unde au găsit 25 de grame de substanță pură psihoactivă, care ar fi fost necesară preparării unei cantități de aproximativ 500 de grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 451,34 de grame de substanță vegetală și bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
Tribunalul Iași a dispus marți arestarea preventivă a inculpatului V.C. pentru o perioadă de 30 de zile.