O femeie a fost ucisă cu o cruzime greu de imaginat, de soțul ei, alături de care împărțise 30 de ani din viață și cu care avea 5 copii. Cazul a șocat o întreagă comunitate din Marea Britanie, după ce a fost dat publicității.
Ucigașul, Dempsey Nibbs, în vârstă de 69 de ani și-a decapitat soția în locuința lor din Hoxton, în aprilie 2014, după care a încercat să îi arunce capul în WC.
La proces, au fost făcute o serie de dezvăluiri cu privire la oribila crimă. Cu o zi înainte, Judith, soția ucigașului, le-a dezvăluit unor prieteni că relația cu soțul ei era din ce în ce mai șubredă, iar acesta o amenințase de mai multe ori. Judith a mărturisit, de asemenea, că se întâlnea cu alți bărbați și chiar întreținea relații sexuale extraconjungale, acesta fiind cel mai probabil, adevăratul motiv al crimei.
Ba mai mult, femeia a glumit, spunându-le prietenilor săi „dacă nu mă întorc până vineri, atunci înseamnă că sunt moartă”. O glumă sinistră care avea să-i prevadă sfârșitul.
La doar o zi după întâlnirea cu prietenii săi, femeia a fost ucisă cu cruzime. Dempsey a atacat-o, aplicându-i o lovitură puternică, care a lăsat-o inconștientă pe femeie. Apoi, a luat un cuțit de bucătărie și a decapitat-o. I-a tăiat capul în bucăți și le-a aruncat la toaletă, după care a tras apa.
După ce a comis crima, bărbatul a sunat la poliție spunând că dacă vor merge la locuința sa, vor găsi „câteva cadavre prin casă”. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe bărbat în bucătărie, ținând un pistol în mână și un cuțit, cu care s-a înjunghiat în stomac și gât. Bărbatul scrisese și un bilet de adio, semn că avea de gând să se sinucidă.
La proces, detaliile crimei i-au înmărmurit pe cei prezenți.
În fața judecătorilor, Nibbs a recunoscut că și-a ucis soția, dar spune că a făcut asta ca să se apere. Acesta a mai spus că și-a decapitat soția pentru că „era un șarpe”.
Sursa: newsar.ro