Cartierul Ferentari din București se numără printre cele mai neplăcute și periculoase destinații urbane din lume! Potrivit unui top al orașelor și cartierelor ce ar trebui evitate de turiști cu orice preț, Ferentariul nostru se află pe locul patru. Topul a fost publicat de Huffington Post.
"Străzile pline de gropi, mirosul puternic de gunoaie, clădirile în paragină și haitele de câini fără stăpân sunt de ajuns pentru a-i speria chiar și pe cei mai aventuroși călători. Bine ați venit în Ferentari! Deși Bucureștiul este cunoscut și drept "Micul Paris", niciun element parizian nu poate fi găsit în sărăcia din Ferentari", scriu internauții care au realizat topul, publicat de Huffington Post.
Ferentari a fost depășit doar de cartierul moscovit Golyanovo, Bogota, capitala Columbiei și Stolipinovo, o regiune rău-famată a orașului bulgar Plovdiv. Vecinii de la sud de Dunăre, care s-au clasat pe primul loc, au fost criticați tot pentru sărăcie și lipsa de curățenie de pe străzi.
"În Stolipinovo, puteți vedea resturi menajere aruncate din apartamente direct pe mormanele din stradă, într-un fel de paradă post-socialistă".
Alte destinații urbane incluse în top sunt orașul Juarez din Mexic, celebru pentru frecventele acte de violență, precum și Camden, New Jersey, alături de Detroit, un fost centru industrial al Statelor Unite, în prezent lăsat în paragină.