HALUCINANT! A lovit un om cu mașina, dar s-a întors după oglinda de la mașină, nu după victimă

Foto arhivă
O avocată din Vaslui este cercetată după ce a lovit un om cu mașina. Incredibil este faptul că, femeia s-a întors să-și ia oglinda de la mașină, nu să ofere primul ajutor.
Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe avocata din Vaslui la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare și decizia instanței nu este definitivă.
Mihaela Scafaru a intrat pentru prima dată în colimatorul Poliției în 2015, când un deținut, Florin Rotariu, i-a promis 1.000 de euro unui agent din penitenciarul Iași pentru ca acesta să permită introducerea ilicită în unitatea de detenție a patru telefoane Nokia C5 și a unei cantități de whisky.
Avocata a procurat de la mama sa 1.000 de euro și a cumpărat patru telefoane mobile și un încărcător Samsung care au fost ascunse într-o pâine, patru telefoane Nokia C5 care au fost ascunse într-un borcan și 1,5 litri de whisky, disimulat într-o sticlă de plastic.
Agentul din penitenciar a anunțat procurorii anticorupție, iar Scafaru și deținutul au fost trimiși în judecată pentru dare de mită și introducerea de obiecte și bunuri interzise în penitenciar. Scafaru a fost condamnată atunci la 2 ani și 4 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării.
În august 2017, avocata a fost implicată într-un scandal petrecut în orașul Negrești din Vaslui. Scafaru a fost acuzată atunci că ar fi lovit o altă femeie. După câteva luni, în ianuarie 2018, ea a acroșat cu oglinda autoturismului pe care îl conducea, un bărbat aflat sub influența alcoolului, care mergea pe mijlocul drumului. Scafaru nu a oprit mașina, dar s-a întors ulterior la locul accidentului. În urma impactului, oglinda mașinii se rupsese, iar ea s-a întors să o caute.
În plus, magistrații ieșeni au decis să-i suspende dreptul de a conduce pe o perioadă de 3 ani.
„Nu mi-am dat seama că am lovit pe cineva”
În privința acuzației de vătămare corporală din culpă, avocata a afirmat că nu și-a dat seama că lovise pe cineva, pe moment crezând că acroșase un câine. Ea a pus sub semnul întrebării plângerea făcută de victima accidentului, apreciind că declarația a fost scrisă de un polițist care l-a pus pe cel accidentat să semneze. Unul dintre martorii chemați în instanță a declarat că accidentatul era încă prea beat a doua zi pentru a fi în stare să dea o declarație coerentă. Judecătorii nu au fost de acord cu această interpretare, dar au dispus oricum încetarea procesului și pentru această acuzație, întrucât și în cazul acesteia, răspunderea penală se prescrisese.
Acuzația de părăsire a locului accidentului era cea mai greu de combătut de către inculpată. Magistrații Curții de Apel au plecat de la prezumția de nevinovăție, dar probele existente au contrazis-o. „Prezumția de nevinovăție ce trebuie recunoscută inculpatei impune a se porni de la presupunerea că inculpata nu a observat pietonul aflat în stare de ebrietate până la momentul impactului, aceasta fiind varianta faptică cea mai favorabilă inculpatei și care, în caz de dubiu, primează”, au explicat judecătorii. Doar că în imaginile suprinse de camerele video din zonă se observă că, la cel mult o secundă după impact s-au aprins stopurile de frână ale mașinii. Pentru magistrați a fost astfel clar că Scafaru a realizat că a lovit ceva cu partea stângă a autoturismului și a frânat reflex, după care însă și-a continuat deplasarea. Declarațiile contradictorii ale șoferiței cu privire la momentul în care întorsese mașina, ba după doar 150 metri, ba după 2-3 km, i-au convins pe judecători de nesinceritatea sa.
Scafaru a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare, minimul posibil conform Codului Penal. Pedeapsa se va adăuga însă celei primite în 2016, rezultând o condamnare finală la 3 ani și 8 luni de închisoare. De asemenea, magistrații Curții de Apel i-au interzis avocatei să mai conducă timp de trei ani după liberare. Sentința nu este definitivă, Scafaru având drept de apel în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























