Hackerul român "Guccifer" va fi extrădat în SUA. Printre victime: Hillary Clinton şi şeful SRI

Hackerul român "Guccifer" va fi extrădat în SUA. Printre victime: Hillary Clinton şi şeful SRI
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, cererea de extrădare a hackerului Marcel Lehel Lazăr, alias Guccifer, în Statele Unite ale Americii.
ÎCCJ a admis contestația Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara față de decizia instanței inferioare și a dispus arestarea în vederea predării a lui Marcel Lehel Lazăr, care a violat corespondența electronică a mai multor personalități americane, cel mai mediatizat caz fiind al lui Colin Powell.
Decizia este definitivă, relatează Agerpres.
Anterior, în luna februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara respeinsese solicitarea autorităților SUA de extrădare a lui Lazăr Marcel Lehel.
FBI-ul a cerut oficial extrădarea lui "Guccifer", pentru a răspunde în față unui tribunal din Statele Unite ale Americii pentru că ar fi spart conturile de e-mail ale unor personalități și ar fi dezvăluit corespondența lor privată.
Marcel Lazăr Lehel, hackerul cunoscut sub numele de "Guccifer" sau "Micul Fum", devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail aparținând unor persoane publice din România, printre care și pe cel al directorului SRI, George Maior, a fost condamnat în iunie 2014 de Tribunalul București la șapte ani de închisoare cu executare.
Procurorii DIICOT îl acuză pe Marcel Lazăr Lehel că, în cursul anului 2013, a accesat în mod repetat și fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparținând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidențiale aflate în poșta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de "Guccifer" se află directorul SRI, George Maior, și europarlamentarul PSD Corina Crețu.
Lehel a devenit celebru după ce a spart conturi de e-mail ale unor oficiali americani, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush și Rockefeller, dar și ale unor vedete din SUA.
"Guciffer" a spart și conturile de e-mail și Facebook ale unor vedete din România: Corina Caragea, Laura Cosoi, Roxana Ivănescu, Rona Hartner, Bianca Drăgușanu sau Cristian Pulhac.
Citește și:
- 23:42 - Amendă de 5.000 lei pentru un șofer prins în centrul Capitalei cu o cifă: bărbatul nu avea autorizaţie pentru Zona A - FOTO
- 23:34 - Suspect arestat în Austria după contaminarea unor borcane cu mâncare pentru bebeluși
- 23:00 - Șofer din Maramureș, amendat cu 5.000 lei după mai multe depășiri periculoase: conducătorul auto, filmat din elicopter
- 22:38 - Război Orientul Mijlociu. Iranul pune presiune pe Trump: "Mingea e în terenul SUA"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














