Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a anunțat, luni, un proiect de ”înghețare națională a posesiei de arme de foc”, după recentele incidente armate din Statele Unite. Proiectul de lege va fi înaintat în parlament, unde Partidul Liberal al lui Trudeau este minoritar, informează AFP.
”Vom introduce o legislație pentru a aplica o înghețare națională a posesiei de arme de foc”, a declarat premierul, într-o conferință de presă, în care s-a aflat în compania câtorva zeci de apropiați ai unor victime ale violențelor armate.
”Aceasta înseamnă că nu va mai fi posibil să se cumpere, vândă, transfere sau importe arme de foc niciunde în Canada”, a adăugat el.
Anunțul intervine după masacrul petrecut într-o școală din Uvalde, statul american Texas, în care 19 copii cu vârste între 9 și 11 ani, precum și două profesoare au murit sub gloanțele unui adolescent care își cumpărase legal o pușcă de asalt.
Canada a interzis deja 1.500 de modele de arme de foc de tip militar după cel mai sângeros atac armat din istoria țării, petrecut în aprilie 2020, când au fost uciși 23 de oameni în Noua Scoție (est).
Potrivit statisticilor oficiale, armele de foc sunt implicate în doar 3% din infracțiunile cu violență din Canada.
Însă ministrul securității publice, Marco Mendicino, estimează că în jur de un milion de arme de foc circulă în țară, dintre care multe sunt importate ilegal din SUA.