Guvernul s-a lăudat că va realiza mai multe privatizări și listări în acest an, dar nu a reușit să facă niciuna.
Rând pe rând, au căzut privatizările Poștei și a Oltchim, dar și listările CFR Marfă, Aeroporturi București, Portul Constanța ori Hidroelectrica.
Guvernul a ratat toate privatizările și listările programate pentru acest an și nu mai are șanse să realizeze niciuna până la finele lui 2015, deși autoritățile s-au lăudat de nenumărate ori că acestea vor continua.
Poșta Română, Oltchim, CFR Marfă, Aeroporturi București, Portul Constanța, toate au fost propuse pentru privatizare sau listare în acest an, alături de mai vechile restanțe din acordul cu FMI, respectiv Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica.
Și toate au fost ratate „cu brio", rând pe rând, de către statul român, potrivit unei analize Adevarul.ro. Cazul Poșta Română: compania belgiană bpost nu a depus oferta angajantă pentru preluarea Poștei Române, până la 15 septembrie, când a expirat termenul-limită.
Bpost fusese selectată de către autorități pentru vânzarea a 51% din companie. Acum, Guvernul urmează să reanalizeze procesul de privatizare a operatorului.
Premierul Victor Ponta anunța în primăvara acestui an că vor fi listate în acest an atât Aeroporturi București, cât și Portul Constanța, scrie sursa citată. Promisiune care a rămas în aer.