Guvernul a modificat și completat, miercuri, normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie, scrie News.ro.
Hotărârea adoptată, miercuri, include reglementări cu privire la drepturile noi ce vor fi stabilite începând cu 1 iulie 2016, urmând ca printr-un Ordin al ministrului Muncii să fie stabilite reglementări pentru drepturile aflate deja în plată.
”În HG-ul de astăzi practic stabilim o procedură unitară pentru drepturile de indemnizație pentru creșterea, copilului dar și ale celorlalte drepturi care erau prevăzute în ordonanța 111 și aici discutăm de persoanele care aveau deja drepturi stabilite la data de 1 iulie. Ceea ce este foarte important de stabilit și de comunicat către toți cetățenii din România care sunt afectați de această hotărâte de guvern este că, din 180.000 de beneficiari ai acestui act normativ, pentru 140.000 calculările se vor face automat. Prin urmare, 140.000 din 180.000 nu vor fi nevoiți să vină la ghișee, nu trebuie să facă noi documente”, a declarat, miercuri, la finalul ședinței de guvern, ministrul Muncii Dragoș Pîslaru.
Pîslaru a precizat că persoanele care la 1 iulie se află în plată nu trebuie să depună cerere de prelungire, iar cele care au revenit la lucru pot beneficia de prelungirea perioadei, dar trebuie să depună formularul cu maximum 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani de către copil.
”Persoanele care au optat pentru o perioadă de concediu pentru creșterea copilului de până la un an se pot întoarce pentru a beneficia de perioada prelungită de 2 ani de zile, pe bază de cerere, și am reglementat modul prin care se face această cerere”, a arătat Pîslaru.