Actual· 3 min citire

Grupare de traficanți de droguri din București, destructurată. Cu cât vindeau un plic de stupefiante

Gruparea avea operațiunile în Sectorul 1. Foto/Profimedia

Gruparea avea operațiunile în Sectorul 1. Foto/Profimedia

Publicat4 oct. 2024, 18:39
SursăRealitatea

O grupare de traficanți de droguri a fost destructurată în București. Aceștia își desfășurau operațiunile în Sectorul 1, iar un plic de droguri era vândut cu 10 lei.

”La data de 04.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 7 inculpați, cu vârste cuprinse între 24 și 48 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de punerea la dispoziție a imobilului pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, a transmis, vineri, DIICOT.

Gruparea activa în Sectorul 1

Sursa citată a precizat că, începând cu luna aprilie 2024, o grupare specializată în traficul de droguri s-a constituit pe raza Sectorului 1 din municipiul București.

”Activitatea grupării de criminalitate organizată s-a desfășurat preponderent în imobilul deținut de lider, unde erau depozitate și vândute către consumatori substanțele interzise, acesta ocupându-se și de gestionarea banilor încasați de către inculpații care realizau tranzacțiile. Doi dintre membrii grupării efectuau controale corporale asupra clienților pentru a descoperi eventuale mijloace tehnice de înregistrare, liderul punându-le totodată la dispoziție locuința sa pentru consumul fără drept de substante susceptibile de a avea efecte psihoactive (N-ethylnorpentedrone și 2 MMC) și droguri de mare risc ( α-PiHP )”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit procurorilor, de asemenea, liderul se ocupa de aprovizionarea locației cu substanțe interzise și cu cafeină, folosită la prepararea dozelor de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, dar și de achizitionarea pliculețelor din plastic tip zip - lock în care erau ambalate substanțele.

”Din materialul probator administrat a reieșit că în intervalul aprilie-octombrie 2024 inculpații, au comercializat în mod repetat astfel de substanțele interzise, cu suma de 10 lei pentru un plic. Pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate 3 pachete ambalate în folie de plastic conținând peste 2,5 kilograme substanță psihoactivă N-ethylnorpentedrone pură, alte aproximativ 1,5 kilograme de substanță psihoactivă în amestec cu cofeină, 31 de pungi conținând cafeină, 202 pipe din sticlă destinate consumului de substanțe interzise, peste 4.500 punguțe tip zip-lock, sumele de aproximativ 32.000 euro și 40.000 lei provenite din vânzarea drogurilor de mare risc și a substanțelor psihoactive, un pistol airsoft și o macetă, precum și alte mijloace de probă”, au mai transmis procurorii.

O mare parte a substanțelor interzise a fost descoperită în podul imobilului, sub dușumea și într-un coș de fum dezafectat.

Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News