După ravagiile făcute de pesta porcina, România s-ar putea confrunta în perioada următoare cu un nou flagel: gripa aviară. Bulgaria a raportat un focar al virusului gripei aviare la o fermă din apropierea orașului Plovdiv din sudul țării, a declarat vineri Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
Din cauza virusului, aflat într-o fermă din satul Manolsko Konare, în apropierea celui de-al doilea mare oraș din Bulgaria, toate păsările de la fermă vor fi sacrificate, a spus agenția fără a dezvălui numărul acestora.
Nu a fost însă anunțat numărul păsărilor care urmează să fie sacrificate.
"Au fost înființate o zonă de protecție de trei kilometri și o zonă de observație de 10 km în jurul fermei", a declarat agenția, adăugând a fost impusă măsura interzicerii comerțului și circulației păsărilor domestice, sălbatice și a altor păsări, precum și comerțul cu ouă.Agenția a transmis, de asemenea, că a fost impusă măsura interzicerii comerțului și circulației păsărilor domestice, sălbatice și a altor păsări, precum și comerțul cu ouă.
Boala a fost confirmată în urma efectuării unor teste de laborator.
De asemenea, sunt efectuate examinări la fermele de păsări din satele aflate în apropierea focarului.
În ultimul an, în Bulgaria, au mai fost depistate alte două focare de gripă aviară, la două ferme din nord-estul țării.