Actual· 1 min citire

Grevă de avertisment, joi, la metrou

Grevă de avertisment, joi, la metrou

Grevă de avertisment, joi, la metrou

Publicat12 nov. 2018, 12:26
Actualizat12 nov. 2018, 12:32

Ion Rădoi, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou, a declarat că angajații vor fi în grevă de avertisment joi, pentru două ore și, dacă negocierile privind contractul colectiv de muncă eșuează, săptămâna viitoare aceștia vor fi în grevă generală.

„Conform legii trebuie să luăm o decizie cu 48 de ore înainte de a declanșa greva de avetisment. Vom continua, dacă nu se găsește o soluție după greva de avertisment, cu greva generală. Greva de avertisment probabil că va avea loc joi. Vom face pregatirile necesare. Va dura două ore, între orele 4 și 6 dimineața, iar greva generală între 4 și 16, cel mai probabil luni dimineață”, a declarat Ion Rădoi, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou.

Greva de avertisment ar urma să fie între orele 4-6 dimineața, când metroul nu funcționează pentru călători.

În urmă cu câteva săptămâni, mai mulți sindicaliști din Metrou au pichetat Ministerul Transporturilor, acuzând conducerea societății Metrorex că din cauza lipsei de personal și a alocărilor financiare insuficiente au apărut riscuri în siguranța circulației și a călătorilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News