Grecia și creditorii săi n-au ajuns la nicio înțelegere. FMI stă pe poziții și cere reforme dure, tăieri din pensii și din salarii, Tsipras și ai săi vor taxarea bogăției. Grecia nu a reușit să-și impună propriul plan în fața unei Troici neînduplecate. Un comentariu de Costi Rogozanu.
Negocierile cu Grecia sînt blocate. Nu s-a ajuns la un acord după ce Tsipras și ai lui au oferit un plan de redresare (îl puteți găsi pe blogul lui Varufakis). De ce nu s-au înțeles? E simplu. FMI a stat pe poziții incredibil de rigide. Scopul a fost de la bun început o lecție de morală pentru rău-platnici care să răsune peste Europa și eventual să mai taie din aripile sudice Podemos-Syriza. Măreții tehnocrați bancheri sînt moraliști, nu vor doar bani, vor banii obținuți într-un anumit fel. De exemplu, nu-i vor din taxarea bogăției în Grecia, îi vor din tăierea pensiilor. Că planul lui Tsipras propunea o recuperare de 8 miliarde, iar FMI vroia 11 miliarde, doar nu credem că acesta a fost adevăratul impas în negocieri. FMI acuză inflexibilitate, dar grecii au propus un plan, au încercat în mod real să ajungă la o înțelegere.
Tăiem de la bogați sau tăiem de la pensionari, pe scurt, despre asta a fost vorba. Să-i taxezi pe bogați este împotriva creșterii și, știți poezia, fuge capitalul, dispar locuri de muncă etc. Alternativa: tăiați de la ăia mulți. Syriza avea oricum probleme să propună înțelegerea cu FMI unei falange de acasă clar pro-Grexit. Dar Troica n-a vrut niciodată altceva decît pedepsirea pentru “populism”. Politica susținută în mod real de cetățeni este tot ce poate fi mai nociv pentru economia euro așa cum a ajuns ea acum, asta e credința din ce în ce mai fățișă a Troicii.
Citește întreg comentariul pe VoxPublica
Euro nu merge pentru europeanul de rînd în multe alte zone decît în Grecia. Și aici e miza enormă. Tehnocrații luptă cu eventuale riposte politice mai serioase care ar putea veni din partea celor din țările “bogate și harnice”. În fond, angajații germani au suferit zdravăn tot de la această uniune monetară.
De aia e mai important să obții banii presînd masele și nu castele de bogați. E o decizie politică a FMI-ului să vrea o anumită natură a austerității. Aici e miza adevărată a negocierii. Fără auto-umilire nu există o plată a datoriei satisfăcătoare.
