Negocierile cu Grecia sînt blocate. Nu s-a ajuns la un acord după ce Tsipras şi ai lui au oferit un plan de redresare (îl puteţi găsi pe blogul lui Varufakis). De ce nu s-au înţeles? E simplu. FMI a stat pe poziţii incredibil de rigide. Scopul a fost de la bun început o lecţie de morală pentru rău-platnici care să răsune peste Europa şi eventual să mai taie din aripile sudice Podemos-Syriza. Măreţii tehnocraţi bancheri sînt moralişti, nu vor doar bani, vor banii obţinuţi într-un anumit fel. De exemplu, nu-i vor din taxarea bogăţiei în Grecia, îi vor din tăierea pensiilor. Că planul lui Tsipras propunea o recuperare de 8 miliarde, iar FMI vroia 11 miliarde, doar nu credem că acesta a fost adevăratul impas în negocieri. FMI acuză inflexibilitate, dar grecii au propus un plan, au încercat în mod real să ajungă la o înţelegere.
Tăiem de la bogaţi sau tăiem de la pensionari, pe scurt, despre asta a fost vorba. Să-i taxezi pe bogaţi este împotriva creşterii şi, ştiţi poezia, fuge capitalul, dispar locuri de muncă etc. Alternativa: tăiaţi de la ăia mulţi. Syriza avea oricum probleme să propună înţelegerea cu FMI unei falange de acasă clar pro-Grexit. Dar Troica n-a vrut niciodată altceva decît pedepsirea pentru “populism”. Politica susţinută în mod real de cetăţeni este tot ce poate fi mai nociv pentru economia euro aşa cum a ajuns ea acum, asta e credinţa din ce în ce mai făţişă a Troicii.
Citeşte întreg comentariul pe VoxPublica
Euro nu merge pentru europeanul de rînd în multe alte zone decît în Grecia. Şi aici e miza enormă. Tehnocraţii luptă cu eventuale riposte politice mai serioase care ar putea veni din partea celor din ţările “bogate şi harnice”. În fond, angajaţii germani au suferit zdravăn tot de la această uniune monetară.
De aia e mai important să obţii banii presînd masele şi nu castele de bogaţi. E o decizie politică a FMI-ului să vrea o anumită natură a austerităţii. Aici e miza adevărată a negocierii. Fără auto-umilire nu există o plată a datoriei satisfăcătoare.
