Ministrul Familiei - Gabriela Firea anunță aprobarea în Guvern a unui program de sprijin pentru fertilizarea in vitro, printre măsurile luate pentru creșterea natalității în România.
Ministrul Familiei Gabriela Firea a declarat că, anul trecut, în România s-au născut cei mai puțini copii, 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puțin, până acum. Precizarea ministrului a venit după observațiile premierului Nicolae Ciucă despre intrarea în declin a natalității la sfârșitul anului 2021, care nu a fost stopată nici în 2022.
„Din păcate, anul trecut s-au născut cei mai puțini copii în România - 180 de mii, iar anul acesta cu 20% mai puțini până acum. Practic, nu înregistrăm o îmbunătățire, ci dimpotrivă o înrăutățire a situației. Sunt cauze multiple pentru care tinerii din România ori amână momentul în care decid să aibă copii, ori de cele mai multe ori situația financiară este cea care îi împiedică să aibă copii sau dacă au unul renunță să mai aibă doi sau trei copii, dar în ultimii ani există o altă mare problemă legată de domeniul sănătății, și anume infertilitatea. Unul din cinci cupluri din România este infertil, sunt informații furnizate de specialiști”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței de guvern de miercuri.
Vezi AICI - CINE este inclus în Programul social de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității - Condiții
Gabriela Firea - ministrul Familiei și Tineretului a mai explicat că toate statele europene fac eforturi pentru a încerca să susțină cuplurile căsătorite sau nu sau femeile care suferă de această afecțiune și sunt în imposibilitatea de a-și plăti aceste tratamente care sunt destul de costisitoare.
„Proiectul de astăzi exact țintit aici vine și anume un sprijin de 15.000 de lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament”, a precizat ministrul Familiei.
Gabriela Firea a anunțat la sfârșitul lunii august că prin aprobarea Programului Național pentru Fertilizare in Vitro nu va mai exista discriminare între cuplurile din Capitală și cele din alte județe pentru decontarea sumei privind aceste proceduri de fertilizare.
La începutul acestui an, Gabriela Firea anunța că programul asemănător privind decontarea FIV, pe care l-a inițiat în mandatul de primar general al Capitalei - “O șansă pentru cuplurile infertile”, va fi extins la nivel național. Actualul ministru al Familiei preciza, în luna februarie a acestui an, că programul inițiat ca primar general a dus la nașterea a mai mult de 500 de copii în Capitală, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluție.
Vezi AICI - CINE este inclus în Programul social de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității - Condiții