Actual· 1 min citire

Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul Gigină. Fostul procuror general Nițu scapă!

Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul Gigină. Fostul procuror general Nițu scapă!

Gabriel Oprea, trimis în judecată în dosarul Gigină. Fostul procuror general Nițu scapă!

Publicat1 mai 2018, 07:51
Actualizat2 mai 2018, 17:57

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru ucidere din culpă, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, motociclist în convoiul care-l însoțea pe Oprea. În schimb, în cazul fostului procuror general Tiberiu Nițu, ancheta s-a clasat. Nițu era cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Firma care a făcut lucările în zona unde s-a produs accidentul, cât și administratorul acesteia sunt acuzați de ucidere din culpă.

Decizia în dosarul Gigină vine 2 ani și jumătate de la tragedie și după ce familia polițistului, prin intermediul presei, a făcut presiuni ca ancheta să fie urgentată.

Prima reacție a lui Oprea, judecat pentru ucidere din culpă: Îmi voi dovedi nevinovăția

În februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o contestație depusă de familia polițistului Gigină, care s-a plâns de faptul că ancheta DNA durează de prea mult timp.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliție Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News