Actual· 2 min citire

Un fotbalist de 17 ani a rămas cu un picior amputat, după ce un fier i-a secționat artera femurală

Denis Gabriel Porumb, tânărul cu piciorul amputat. Foto/FB

Denis Gabriel Porumb, tânărul cu piciorul amputat. Foto/FB

Publicat17 iun. 2023, 14:46
Actualizat17 iun. 2023, 15:00
SursăRealitatea

Unui adolescent de 17 ani i-a fost amputat piciorul, după ce o bucată de fier beton i-a străpuns și secționat artera femurală. Familia acestuia face apel la populație ca să doneze sânge.

Un adolescent de 17 ani, Denis din comuna Cochirleanca, județul Buzău, se juca vineri seară alături de alți copii pe ulița din sat cu o minge care a sărit în curtea școlii. El a încercat să sară gardul să o recupereze moment în care o bucată de fier beton din gardul școlii i-a străpuns piciorul secționându-I artera femurală și vena iliacă.

Primul ajutor i-a fost acordat de Elena Putinică o asistentă de la UPU care locuiește în zonă și pe care copii au chemat-o când puștiul de 17 ani a leșinat din pricina cantității mari de sânge pierdut.O ambulanță l-a preluat ulterior și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău unde medicii l-au băgat pe transfuzii, fiind transferat apoi la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală.Adolescentului i-a fost amputat piciorul, iar starea sa este în continuare critică el având nevoie de cât mai mult sânge pentru a putea trăi.Astfel, familia și prietenii s-au mobilizat și au lansat zeci de apeluri pe rețelele de socializare în care fac apel la cei care îl pot ajuta pe Denis să doneze sânge însă și cei care au răspuns apelului s-au lovit de faptul că centrele de transfuzii sunt închise  pe perioada week-end-ului.„Verisorul meu, Denis Gabriel Porumb, are nevoie de donatori de sânge pentru transfuzii. A suferit un accident și este acum la Spitatul Floreasca din București. Va rugam din suflet, pentru cine dorește sa meargă la orice centru de donare sa doneze sange pentru el. Important sa specificați numele lui și spitalul unde este internat. Va rog din suflet, sa distribuiți masiv acest mesaj. Din ce am înțeles la Buzău, abia luni dimineața au deschis la centrul de donare. Va mulțumim!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook de către verișoara lui Denis

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News