Fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader, reţinut pentru şantaj

Wednesday, 05 August 2015, 09:51 Sursă: REALITATEA.NET

Potrivit oamenilor legii, Cristinel Toader este acuzat de "patru fapte de şantaj", "trei fapte de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de bani, bunuri ori foloase necuvenite" şi "12 acte materiale referitoare la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite".

În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în perioada 2013 – 2014, Cristinel Toader, în calitate de director general al Poliției Locale Ploiești, a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituții

Mai exact, acesta i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziție subiectele, pe care le-a furnizat mai multor candidați, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 și 1.000 de euro.

Astfel, pentru un concurs organizat în luna ianuarie 2014 pentru ocuparea funcției de șef serviciu, Cristinel Toader a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins și a primit suma de 1.000 de euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Pentru a obține subiectele, fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti l-a ameninţat cu pierderea postului pe un membru din comisia de examinare, cel care a și conceput subiectele și care, în urma amenințărilor, le-a pus la dispoziția șefului său.

După ocuparea funcției de către persoana respectivă, în luna martie 2014, aceasta a fost ameninţată cu desființarea funcției de către inculpat, dacă nu îi pune la dispoziție variantele de subiecte de examen și răspunsurile corecte ale acestora pentru un alt concurs organizat la poliția locală pentru ocuparea unui post.

Astfel, Cristinel Toader a pretins şi primit suma de 200 de euro de la candidatul postului respectiv, în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Anterior, pentru un alt concurs organizat în martie 2013, în cadrul Poliției Locale Ploiești, Toader, prin acelaşi modalitate, a obligat un subaltern să conceapă, să redacteze și să-i furnizeze subiectele de examen, pe care le-a pus la dispoziția unui candidat înainte de proba scrisă, pentru ca acesta să fie declarat admis, fără însă a pretinde sume de bani în schimb.

După ocuparea funcției respective, noul ocupant al postului a fost numit președinte al comisiei de examinare pentru un alt concurs de șef birou.

Cristinel Toader i-a impus noului preşedinte, sub aceeaşi amenințare, să introducă în plicurile cu subiecte pentru concurs niște variante de subiecte care, contrar procedurii, nu fuseseră concepute de el, ca președinte al comisiei de examinare, ci inculpat, în vederea favorizării unui anumit candidat care, în urma concursului desfășurat, a fost desemnat câștigător.

Procurorii mai arată că, în perioada 2012 – 2014, deși deținea funcția publică de director general al Poliției Locale Ploiești, în mod repetat, Cristinel Toader a coordonat prin persoane interpuse întreaga activitate a S.C. ESROM ADVERTISING SRL Ploiești (în care a deținut anterior calitatea de asociat/administrator) și S.C. ZEDEKA ADVERTISING SRL Ploiești (la care mama sa a avut calitatea de asociat), desfășurând în numele acestora activități producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.

Activitățile sunt incompatibile cu funcția respectivă, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a poliției locale, polițistului local îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici.

La data de 5 august, Cristinel Toader urmează a fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL