Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost eliberat condiționat, pentru că a muncit în penitenciar, s-a calificat ca tâmplar, a participat la concursuri și emisiuni, instanța apreciind că un an și patru luni, cât a stat în detenție, din cei trei ani pe care îi primise ca pedeapsă, a fost “suficient” ca acesta să-și formeze o atitudine corectă față de valorile sociale și ordinea de drept, putând să se reintegreze în societate, scrie News.ro.
Gheorghe Bunea Stancu a fost încarcerat în aprilie 2015, după ce a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru fapte de corupție, în dosarul “Mită la PSD”, și a fost eliberat condiționat miercuri 10 august 2016, din Penitenciarul Focșani, după ce a stat un an și patru luni în detenție.
Decizia a fost luată de Tribunalul Vrancea, care a menținut hotărârea luată în 20 iulie de Judecătoria Focșani, procurorii nereușind să convingă instanța că Bunea Stancu mai trebuie să stea în detenție pentru ca scopul educativ și preventiv al pedepsei să fie atins.
Magistratul de la Judecătoria Focșani arăta, în motivarea deciziei de liberare condiționată, document obținut de News.ro, că fostul președinte al Consiliului Județean Brăila s-a calificat, cât a stat în detenție, în meseria de tâmplar și a câștigat 93 de zile prin muncă, ce îi vor fi scăzute din pedeapsă.
Astfel, "instanța reține că există suficiente premise că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei fiind atins".
Magistratul a considerat că "din comportamentul avut pe timpul detenției, condamnatul a demonstrat că își însușește scopul educativ și preventiv al acesteia, așa încât să poată fi reintegrat în societate".
Mai mult, judecătorul a arătat că până și procurorul DNA Galați a solicitat admiterea cererii, având în vedere caracterizările depuse la dosar și calculul zilelor de închisoare efectuate, prezentate de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Focșani.
Avocatul lui Bunea Stancu a arătat că acesta a executat, cu tot cu munca depusă, 562 de zile, nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției și a fost recompensat de șase ori. În plus, Bunea Stancu a participat la diferite concursuri, emisiuni și redactări de reviste.