Actual· 4 min citire

Fosta soție a lui Gyuri Pascu rupe tăcerea: "S-a ridicat cu ușurință în picioare, nu mai avea nimic"

Fosta soție a lui Gyuri Pascu rupe tăcerea: "S-a ridicat cu ușurință în picioare, nu mai avea nimic"

Fosta soție a lui Gyuri Pascu rupe tăcerea: "S-a ridicat cu ușurință în picioare, nu mai avea nimic"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 oct. 2016, 07:28

Fosta soție a lui Gyuri Pascu, Daniela Marin, rememorează, într-o relatare pe blogul său, noaptea în care a murit artistul, afirmând că, la sosirea primei ambulanțe, acesta își revenise complet și că nu mai existau nici măcar simptomele atacului de panică.

Fosta soție a lui Gyuri Pascu afirmă, însă, că din 13 septembrie artistul avea probleme la un picior, motiv pentru care mergea cu ajutorul cârjelor, că aceasta, diabetul și scăderea vederii erau singurele afecțiuni pe care le recunoștea și că se temea de medici.

"Desigur, dacă profesional vorbind a omis să mai facă ceva doctorița care a venit cu prima salvare, să se acționeze în consecință... nu e treaba mea. Asta nu-l ajută pe Gyuri și din păcate, părerea mea e că nu va ajuta pe nimeni altcineva decât pe doamna în cauză. Dar, când a venit dumneaei, Gyuri își revenise complet. Chiar am și zis că e ca în sala de așteptare la stomatologie când, de frică, nu te mai doare nimic. Nici măcar ceea ce denumea atac de panică nu a avut loc în prezența doamnei doctor. I-a explicat ce simțea, i-a răspuns la întrebări... Chiar mă uitam cu speranță că atunci parcă uitase de panică complet", scrie Daniela Marin în textul intitulat "Pentru Gyuri".

Ea spune și că inclusiv după ce a condus-o pe doctoriță la poartă și s-a întors, Gyuri Pascu era bine.

"Am mai stat puțin și-apoi l-am întrebat dacă nu vrea să meargă să se întindă în pat. A zis că da, și spre uimirea mea s-a ridicat cu ușurință în picioare, ba mai mult, a spus că nu vrea să meargă cu cârjele. Asta nu se mai întâmplase de mult prea multe zile. Mai exact din 13 septembrie, o zi în care cu 26 de ani în urmă murise mama mea. Nu știu dacă s-ar fi putut salva, nu știu dacă își dorea să fie salvat, chiar dacă, cu mare speranță și încredere aștepta să treacă noaptea ca să mergem a doua zi la Târgoviște, la acupunctură. Marea lui încredere era în acel tratament, și singura problemă recunoscută, în afară de diabet și de reducerea considerabilă a vederii era aceea cu piciorul. Cu toate că de la bun început l-am rugat să înțeleagă că trebuie să meargă și la neurologie și cardiologie, măcar pentru un control, chiar dacă urma să facă în continuare tratamentul de acupunctură, nu a vrut. După cum mi-a povestit ce se întâmplase cu piciorul, mie asta mi-a venit instantaneu în minte. Dar eu nu sunt medic. Și nici n-am reușit în toți acești ani să-l conving vreodată să meargă la controale medicale. Nici eu, nici copilul nostru, nici prietena, nici nimeni. Îmi va trebui ceva timp să accept că până și-n asta a făcut tot cum a vrut el. Acesta este adevărul", scrie femeia.

În textul postat pe blog, Daniela Marin afirmă că accidentul vascular cerebral suferit de Gyuri Pascu în decembrie 2010 a avut drept cauză enervarea produsă de un fotograf care îl urmărise o zi întreagă și cu care a avut un schimb. de replici.

Ioan Gyuri Pascu a murit în 26 septembrie, la vârsta de 55 de ani, în locuința fostei sale soții, din București. În aceeași zi, Parchetul Tribunalului București a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru moarte suspectă. În urma necropsiei făcute, la solicitarea familiei, la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", s-a stabilit drept cauză a decesului afecțiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent, scrie News.ro.

Trei apeluri au fost primite la 112 în cazul lui Ioan Gyuri Pascu, în 26 septembrie, la orele 03.23, 04.42 și 04.53, primele două pentru urgență medicală și al treilea pentru agravarea stării pacientului, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Persoana care a efectuat primul apel, la ora 03.23, a anunțat o urgență medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgență al Serviciului de Ambulanță București - Ilfov.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News