Asociația Forumul Judecătorilor din România susține că raportul Comisiei Europene privind starea justiției române nu reflectă realitatea din teren. Asociația anunță că nu va mai participa la niciun dialog cu Comisia Europeană.
Asociația Forumul Judecătorilor din România afirmă, miercuri, că Raportul Comisiei Europene privind statul de drept nu reflectă obiectiv situația sistemului judiciar din România. Organizația anunță că nu va mai participa la niciun dialog cu Comisia Europeană, ”refuzând ca onorabilitatea membrilor săi să fie folosită pentru discursuri și înțelegeri politice”.
”Acest raport nu reflectă în mod obiectiv situația sistemului judiciar din România, în contextul în care, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de asociațiile judecătorilor și de organizațiile neguvernamentale, avizele Comisiei de la Veneția de modificare a legilor justiției pe aspecte esențiale pentru asigurarea independenței sistemului judiciar sunt ferm refuzate, iar hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene nu sunt aplicate, aspecte tolerate fără explicații de către autoritatea care ar trebui să fie gardianul tratatelor (în special al dispozițiilor privind statul de drept, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene)”, au transmis, miercuri, reprezentanții Asociației Forumul Judecătorilor din România, într-un comunicat de presă.
Organizația afirmă că însăși Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte anterioare, a cerut României să aplice avizele Comisiei de la Veneția, înainte de a închide unilateral Mecanismul de Cooperare și Verificare, care era obligatoriu și eficient.
Potrivit judecătorilor, ”Comisia Europeană nu pare să aibă nicio reacție la decizia interpretativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37/2024, care este obligatorie erga omnes, la fel ca o lege, și care constată că neaplicarea dispozițiilor de drept intern care se încadrează în standardul de protecție referitor la previzibila de drept penal, solicitată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-107/23 PPU, Lin, nu este compatibilă cu articolul 7 alineatul (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, prin urmare, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene nu poate fi niciodată aplicată în România”.
”În ultimii ani, este de notorietate faptul că numai prin efortul unei părți a judecătorilor români, individual sau grupați în asociații profesionale având standarde europene, hărțuiți sistematic, s-a reușit ceea ce Comisia Europeană a ignorat complet; de exemplu, valul de sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea păstrării statului de drept”, se mai arată în comunicatul de presă.
Organizația anunță că, ”atât timp cât situațiile reale analizate nu sunt reflectate obiectiv, Asociația Forumul Judecătorilor din România nu va mai participa la niciun dialog cu Comisia Europeană, refuzând ca onorabilitatea membrilor săi să fie folosită pentru discursuri și înțelegeri politice”.
Comisia Europeană a dat publicității miercuri raportul privind statul de drept pentru fiecare dintre cele 27 de țări membre, în cazul României constatând, între altele, că răspunsul legislativ întârziat cu privire la termenul de prescripție a continuat să ducă la închiderea multor dosare de corupție și la anularea condamnărilor.