Un număr de 74 de pacienți ai Secției de psihiatrie - bolnavi cronici din cadrul Spitalului orășenesc Beclean, județul Bistrița-Năsăud, au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus.
Dintre aceștia, 69 au primit rezultatele în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate de către managerul unității spitalicești, Bogdan Tușa.
Tușa a precizat că în urmă cu o săptămână au fost confirmați cu COVID-19 trei dintre angajații de la Secția de psihiatrie, în urma testării făcute întregului personal tot la două săptămâni.
„Vorbim de Secția psihiatrie - cronici de lungă durată. Totalul este de 74 de pacienți, din 119 existenți la nivelul secției în acest moment. Personalul este testat, am avut în urmă cu o săptămână trei cazuri din numărul de 49 de persoane testate. Era doar o chestiune de timp, având în vedere că peste tot s-a întâmplat la fel. Pacienții, în marea lor majoritate, sunt asimptomatici, sunt în jur de opt cazuri care prezintă ceva simptome, respectiv cefalee și febră, din care șase prezentau și azi dimineață. Avem și cinci rezultate neconcludente”, a declarat pentru Agerpres managerul Spitalului orășenesc Beclean.
Ca urmare a depistării acestui focar de COVID-19, toți pacienții confirmați și cei cu rezultate neconcludente au fost transferați în pavilionul A, care are în total 107 paturi, iar cei cu teste negative au fost mutați în pavilionul B, cu 32 de paturi.
De asemenea, personalul Secției de psihiatrie a fost împărțit în două grupe.
Potrivit lui Bogdan Tușa, pacienții cronici de la Secția de psihiatrie au aproximativ între 30 și 70 de ani.
În ultimele 24 de ore, în județul Bistrița-Năsăud au fost confirmate 137 cazuri noi de COVID-19, printre care se numără, în afara pacienților de la spitalul din Beclean, un al doilea angajat al Autorității Electorale Permanente, trei angajați din primării, șapte pacienți ai unui centru de dializă și un asistent medical, conform datelor transmise de Instituția Prefectului.