Focar de COVID-19 la IPJ Cluj: 14 polițiști, infectați

focar de covid la IPJ Cluj
14 polițiști de la IPJ Cluj au fost confirmați cu noul coronavirus. Conducerea Inspectoratului a anunțat că activitatea instituției se desfășoară normal.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus, pe lângă măsurile zilnice de protecție sanitară, aplicarea unor măsuri suplimentare de dezinfectare a spațiilor de lucru, în vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului Covid-19.
De asemenea, în cadrul Direcției de Sănătate Publică este desfășurată o anchetă epidemiologică.
"Cazurile de îmbolnăviri existente la nivelul instituției nu afectează bună desfășurare a activităților în slujba comunității. Facem precizarea că adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu este infectat cu virusul Covid-19. Asigurăm cetățenii că Inspectoratul de Poliție Județean Cluj are capacitatea de a aplica măsurile dispuse conform competenței, astfel încât comunitatea să fie în siguranță", a transmis IPJ Cluj, potrivit realitateadecluj.
Citește și:
- 20:46 - Turismul românesc: din poveste de succes, în umbră a trecutului
- 20:22 - Un tânăr de 19 ani a murit după ce s-a prăbușit cu motocicleta într-o râpă, în timpul unei curse
- 19:52 - Omul-cheie care demască planul Oanei Gheorghiu. Date despre mail-urile și întâlnirile controversate
- 19:39 - Primăria Capitalei anunță controale dure în Centrul Vechi: șapte localuri au continuat să difuzeze muzică la volum ridicat, în ciuda amenzilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














