Cinci noi cazuri de Covid-19 au fost confirmate la Inspectoratul Școlar Județean Iași. Purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu, a precizat că investigațiile medicale au fost făcute după ce alți doi angajați ai ISJ au fost testați pozitiv.
"Având în vedere identificarea recentă a celui de-al doilea caz de COVID-19 în rândul personalului angajat din cadrul ISJ Iași, DSP a extins ancheta epidemiologică declanșată inițial pe data de 15 iulie. În urma testării tuturor angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratului, astăzi, 21 iulie, rezultatele de laborator au confirmat prezența noului coronavirus la încă cinci angajați, două persoane care lucrează în cadrul unor proiecte educaționale ale ISJ Iași și trei angajați de la compartimentul administrativ. Până în prezent, șapte persoane care își desfășoară activitatea la ISJ Iași au fost confirmate cu COVID-19", a spus Marius Voicescu.
DSP informează că ancheta epidemiologică va continua pentru stabilirea contacților direcți ai persoanelor infectate.
"Toate spațiile instituției vor fi supuse unui nou proces de igienizare, conform procedurilor specifice, iar personalul angajat al ISJ Iași va continua activitatea în regim de telemuncă. Totodată, comunicarea cu publicul se va realiza online, iar activitățile din calendarele specifice, care presupun prezența fizică a persoanelor, se vor desfășura la Școala Postliceală Sanitară "Grigore Ghica Vodă" Iași", a declarat reprezentantul DSP Iași, citat de Agerpres.