La Primăria Timișoara au fost depistate șase cazuri de COVID-19 care au legătură între ele, astfel că a fost declarat focar, iar reprezentanții DSP Timiș supraveghează evoluția acestui nou focar.
Direcția de Sănătate Publică Timiș a inclus în lista focarelor active Primăria Municipiului Timișoara, pentru care raportează 6 cazuri confirmate, dar și Primăria Comunei Giarmata, unde sunt 5 cazuri confirmate. Șapte focare sunt active în prezent în Timiș, iar ultima raportare atribuie județului 385 de noi cazuri de infectări.
385 de timișeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, printre care și 35 de cadre medicale, scrie tion.ro Potrivit Instituției Prefectului Timiș, distribuția cazurilor pe localități este următoarea:
Un număr de 3.358 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
În această dimineață, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19 era de 345. 59 dintre acestea se află pe secțiile de ATI. Aproximativ 520 de persoane din județ au intrat în carantină sau în izolare în decursul zilei de ieri.
În Timiș, numărul total al deceselor persoanelor infectate cu COVID-19 ajunge la 612. În ultimele 24 de ore au murit zece pacienți infectați cu coronavirus din Timiș.
Potrivit DSP Timiș, în județ mai sunt active alte șase focare de COVID-19: la un Cămin pentru persoane vârstnice din Timișoara, unde sunt confirmate 84 de cazuri, la un Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din localitatea Sinersig - 28 de cazuri, la un Cămin privat pentru persoane vârstnice din Timișoara - 21 de cazuri, la un Cămin pentru persoane vârstnice din Chișoda - 30 de cazuri, la o asociație privată - 5 cazuri și la Primăria comunei Giarmata - 5 cazuri.