ExclusivActual· 2 min citire

Florin Piersic, MESAJ SFÂȘIETOR pentru Szobi Cseh

Florin Piersic, MESAJ SFÂȘIETOR pentru Szobi Cseh

Florin Piersic, MESAJ SFÂȘIETOR pentru Szobi Cseh

Publicat2 aug. 2014, 13:30
Actualizat2 aug. 2014, 13:33

Florin Piersic a vorbit, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, despre relația pe care a avut-o cu regretatul Szobi Cseh alături de care a făcut o mulțime de filme.

"A fost, este și va rămâne pentru tot poporul român și pentru mine va rămâne un om cu O mare, curajos, bun, generos, dăruit cu cele mai frumoase calități. Este una dintre veștile cele mai triste pe care le-am primit în ultima vreme. NIci nu știți cât de tare regret că sunt la o distanță atât de mare și nu pot să îl mângâi pe frunte în clipa în care voi fi nevoit să mă despart de el", a spus Piersic.

Florin Piersic a avut și un mesaj emoționant pentru Szobi: "Szobi, nu pot uita cuvinetele ce mi le-ai spus acum 10 zile la telefon: "Mărgelatule, o să mă fac bine și o s-o luăm iar de la început". A fost ceva minunat pentru mine să cred că o să te am din nou lângă mine și o să facem atâtea "minuni" pe care le-am făcut în filmele în care am fost ca doi frați. Ai fost, ești și rămâi în sufletul meu. Szobi, trebuie să știi asta. Rămâi fratele meu. Tu ai fost ca fratele meu. Pentru asta îți spun: Adio, scumpul nostru, tu, "buză de iepure"! Te iubesc până la sfârșitul vieții. Mărgelatu".

Celebrul cascador SZOBI CSEH a murit vineri dimineață, după o suferință de nedescris. SZOBI CSEH avea 71 de ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News