Actual· 1 min citire

Florin Cîțu: "Solidaritatea, respectul, acceptarea diversității, între valorile sociale care au consolidat societatea românească"

Florin Cîțu

Florin Cîțu

Scris de Dan Istratie Publicat: 20 feb. 2021, 19:25

Premierul Florin Cîțu a declarat că solidaritatea, respectul, acceptarea diversității sunt între valorile sociale care au consolidat societatea românească, în care minoritățile și majoritatea conviețuiesc și dezvoltă patrimoniul comun.

"Criza sanitară, efectele sale sociale și economice ne arată din nou, așa cum istoria ne-a dovedit în repetate rânduri, că doar împreună putem depăși cu bine această perioadă, dar, totodată, evidențiază vulnerabilitățile pe care le aduc intoleranța: discursul bazat pe ură și discriminare, xenofobia si antisemitismul. Prin Programul de Guvernare ne-am asumat să respectam drepturile minorităților naționale, să încurajăm dialogul și să continuăm să promovăm în România principiul european al unității în diversitate. Un mediu sigur pentru cetățenii aparținând minorităților este un mediu sigur pentru toți cetățenii României. Astăzi, când se împlinesc 165 de ani de la eliberarea din robie a ultimei categorii de romi din Țara Românească, transmit gândul meu bun cetățenilor români de etnie romă", a afirmat Florin Cîțu, în mesajul său postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Guvernului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News