Premierul Florin Cîțu exclude vreo modifcare a condițiilor în care școlile își vor relua activitatea, după vacanța de primăvară prelungită. Șeful guvernului a afirmat, luni seară, că instituiile de învățământ se vor redeschide miercuri, pe data de 5 mai, „în scenariile pe care le știm”
„Există acele teste pe care le avem de la DSP-uri către Ministerul Educației, acele teste normale, cam 2% au fost folosite, în acest moment școlile le vom redeschide în scenariile pe care le știm. În ceea ce privește testele, ministerele vor discuta între ele. Am încredere că vor găsi o soluție și vom vedea cum vom face până săptămâna viitorare. (…) Școlile nu au fost închise, elevii au fost în vacanță, ei vin înapoi în scenariile pe care le aveam în vigoare și înainte. (…) Aceste decizii privind testarea se fac de comun acord între ministerele Sănătății și Educației, prin ordin comun”, a afirmat Florin Cîțu la postul public de teeleviziune.
Potrivit calendarului oficial, elevii ar urma să revină la șocală pe 5 mai, pentru o perioadă de șase săptămâni. „Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai, este vorba de toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni în data de 10 mai. Ideal ar fi ca această problemă [a testării non-invazive – N.Red.] să fie rezolvată până la revenirea la școală, după vacanța de după Sărbătorile pascale”, a declarat, duminică, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la un post TV, citat de edupedu.ro.
Cîmpeanu a adăugat că a cerut în Comitetul interministerial și Ministerului Sănătății aplicarea testării non-invazive în școli, în condițiile în care INSP nu a inclus încă testele de salivă pe lista celor omologate pentru depistarea infecției cu SARS-CoV2, potrivit declarațiilor lui Cîmpeanu.
Regulile în care funcționează în prezent școlile din România:
SCENARIUL 1 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori: participarea zilnică, cu prezență fizică, a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
SCENARIUL 2 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile între 1/1000 și 3/1000 de locuitori:
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
SCNENARIUL 3 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor între 3/1.000 și 6/1000 de locuitori.
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar;
b) Participarea zilnică, în unitățile de învățământ a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;
c) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu ;