Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Florin Barbu i-a asigurat, luni, pe fermierii din județul Mureș că în acest an nu vor întâmpina dificultăți și că toate aspectele asumate în urma negocierilor cu colegii lor se regăsesc în Monitorul Oficial, iar unele vor fi reglementate în perioada următoare.
„Știu problemele cu care se confruntă fermierii români, știu revendicările pe care le au, am avut discuții foarte importante atât cu fermierii din stradă, cât și cu formele asociative. Vreau să liniștesc încă o dată fermierii români că procesele verbale pe care le-am încheiat, atât cu protestatarii din zona de Afumați, cât și cu fermierii din formele asociative, toate lucrurile asumate prin acele procese verbale, o parte dintre ele deja sunt publicate în Monitorul Oficial. Și săptămâna aceasta urmează celelalte acte normative și cred că finanțarea pe care Ministerul Agriculturii o are pentru anul 2024 și actele normative pe care noi le vom asuma în Guvernul României, fermierii în anul 2024 nu vor avea o dificultate în agricultura din România", a declarat ministrul Florin Barbu.
Fermierii din județul Mureș i-au prezentat, luni, ministrului Agriculturii, o listă cu 13 revendicări, între acestea fiind și interzicerea de îndată a tranzitului și a importurilor de cereale, semințe oleaginoase, șroturi și alte produse agroalimentare din Ucraina, inclusiv a celor care figurează în acte ca provenind din Republica Moldova, Ungaria sau alte țări, dar având la bază proveninența din Ucraina.