Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, face apel la colegii săi din administrația locală, dar și la cei din Guvern și Parlament, referitor la modalitatea de avizare a unor proiecte în consiliul general, precizând că ar trebui să fie modificat codul administrativ.
„Aș vrea să fac un apel la colegii din Guvern, Parlament, din țară care se lovesc de astfel de probleme. Nu suntem în situația de a modifica structura partiomoniului Municipiului București. Terenul (n.r. solicitat pentru construirea Spitalului Metropolitan) este în administrarea RATB. Regia își va muta acest depou, urmând să aibă altă întrebuințare, de ce este nevoie de un vot de două treimi încât să fim șantajați de colegii din opoziție? Printre modificările codului administrativ trebuie să fie și aceasta, în proiecte majore în sănătate și educație să nu mai fie nevoie, doar la vânzare. Este de neînțeles această prevedere legislativă", a declarat Gabriela Firea la o televiziune.
Primarul general al Capitalei este nemulțumit de decizia Consiliului General al Municipiului București (CGMB) prin care s-a refuzat transferul unui teren în proprietatea municipalității pentru construcția Spitalului Metropolitan.
"Nu am crezut că se va ajunge la o astfel de situație în domeniul sănătății. Varianta opoziției care era? Niciuna. Îmi pare foarte rău că doamnul Bușoi blochează, că i-a amenințat pe consilieri că își vor pierde poziția de consilieri generali. Dorea (n.r Cristian Bușoi) să fie în curtea Spitalului Fundeni unde e un teren mult mai mic de 10 hectare, ori la Casa Radio, unde este un teren în litigiu. Sunt doar pretexte cele referitoare la locație. Unde să construim în centrul Bucureștiului? Lângă Guvern?", a mai spus Firea.
Gabriela Firea i-a lansat o provocare lui Cristian Bușoi: "Să fie de acord cu construirea în nord a spitalului, iar eu garantez că voi iniția un alt proiect pentru construirea unui spital într-o altă zonă pe care domnia sa o propune".