Actual· 1 min citire

Femeie pe trotinetă electrică, lovită de o mașină de poliție. Victima a ajuns la spital

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Publicat22 nov. 2022, 13:03
SursăRealitatea PLUS

O femeie din Vâlcea a ajuns la spital după ce trotineta electrică pe care se afla a fost lovită de o mașină de poliție.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care polițistul nu acordă prioritate femeii când virează și o lovește în plin.

În imagini se vede cum polițistul virează la stânga, în timp ce, din sensul opus vine femeia aflată pe trotineta electrică.

„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că un polițist din comuna Olanu, în timp ce conducea autospeciala de poliție, pe raza comunei Drăgoești, pe DJ 678, ar fi acroșat o persoană de sex feminin, care se deplasa pe o trotinetă electrică. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei trotinetei electrice, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", a precizat sursa citată.

Cele două persoane implicate în accident nu consumaseră alcool, conform rezultatelor testării cu etilometru.

Accidentul a avut loc pe șoseaua principală din localitatea Drăgoești din județul Vâlcea. O anchetă penală a fost deschisă în acest caz.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News