Bindi Irwin este una dintre cele mai cunoscute adolescente din lume, fiica vânătorului de crocodili devenind celebră datorită felului în care a continuat misiunea tatălui său.
După moartea lui Steve, Bindi Irwin și-a dedicat viața continuării proiectelor acestuia și a protejării animalelor din sălbăticie.
Tânăra care a împlinit, duminică, 18 ani s-a transformat într-o domnișoara superbă.
Cu această ocazie, Bindi a postat o fotografie din copilăria sa pe Instagram, în care apare alături de părinții săi, și a scris câteva cuvinte emoționante.
PRETURI BUNE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!
"Ei bine, astăzi împlinesc 18 ani din viața mea și nu știu de unde să încep în a le mulțumi atâtor oameni care m-au ajutat să parcurg acest drum lung. Așa că o să încep cu această fotografie. A fost făcută în primul meu an de viață. Ca să fiu onestă, viața mea s-a schimbat de un milion de ori de când a fost făcută această poză. De-a lungul acestui drum, familia noastră s-a întregit cu încă un membru, fratele meu Robert", a scris fiica lui Steve Irwin, pe pagina ei de Instagram.
Într-un al doilea mesaj postat pe Instagram, fiica lui Steve mărturisește că se simte fericită și că vrea să se bucure de viață: "Am atâta fericire în suflet pentru drumul pe care îl voi parcurge de acum înainte. Am 18 ani și mă pregătesc pentru viața de adult, nu pot să prevăd ce îmi va rezerva viața. Tot ce știu e că voi încerca să fac tot ce pot pentru a face ceva în această lume în fiecare moment pe care îl am. Viața evoluează continuu și sunt hotărâtă să găsesc lumina și dragostea în fiecare colț al lumii și să le ofer oricui va fi parte din povestea mea."