Partidul ungar de extremă-dreaptă Jobbik a ieșit învingător duminică în alegeri legislative parțiale, care i-au adus primul loc în parlament, notează AFP.
După numărarea a peste 99% din sufragii, alegătorii circumscripției orașul Tapolca în vestul Ungariei l-au plasat în frunte pe candidatul Jobbik, Lajos Rig (35,3% din voturi), în fața candidatului partidului conservator Fidesz la putere (34,4%) și candidatului stângii (26,3%), informează Agerpres.
Rezultatele oficiale ar putea fi anunțate abia joi după numărarea voturilor din străinătate, a anunțat comisia electorală.
"Există o dorință de schimbare de guvern în Ungaria și acum există de asemenea mijloacele de a face acest lucru", a declarat duminică seară liderul Jobbik, Gabor Vona, într-o conferință de presă.
Această victorie este cea mai recentă dovadă a creșterii influenței extremei-drepte în Ungaria, al cărei cel mai mare scor până în prezent a fost de 20,5% din voturi în alegerile parlamentare de anul trecut.
Dar acest partid nu a câștigat niciodată un singur loc în parlament.
În timpul "Marșului pentru viață" anual de comemorare a Holocaustului și la care mii de persoane au participat duminică la Budapesta, președintele Congresului Mondial Evreiesc Ronald Lauder a calificat Jobbik drept "partid extremist ce promovează ura".
Partidul de dreapta Fidesz al lui Viktor Orban și aliații săi creștin democrați guvernează Ungaria din 2010, cu o majoritate de două treimi în parlament, dar Fidesz se confruntă cu o scădere semnificativă a popularității de anul trecut, în urma dezvăluirii unor cazuri de corupție și adoptării de măsuri nepopulare ca taxa pe internet, abandonată după violente manifestații.
În februarie, guvernul a pierdut majoritatea absolută în parlament când un candidat independent susținut de partidele de stânga a câștigat în alegeri parțiale