Un bărbat a fost grav rănit, în această dimineață, în urma unei explozii produse într-o garsonieră din municipiul Roman. Explozia nu a fost urmată și de incendiu.
Potrivit reprezentanților ISU Neamț, sâmbătă (10 noiembrie), în jurul orei 6:00, a avut loc o explozie (nu a fost urmată de incendiu) într-o garsonieră situată pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Roman. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu nouă subofițeri. În urma deflagrației, un bărbat de 41 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 30 % din suprafața corpului. Victima a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Din primele verificări a rezultat că nu a fost afectată structura de rezistență a blocului, ci numai ușa și geamurile. Cauza o constituie acumularea de gaz și acționarea întrerupătorului de la instalația de iluminat. Din primele date, se pare că victima tocmai intrase în casă.
Mai multe detalii, pe realitateadeneamt.net