O femeie din Marea Britanie a găsit o soluție inedită pentru a fi sigură că ajunge la destinația dorită după o călătorie cu trenul.
Fiind foarte obosită și știind că va adormi, englezoaica a luat luat o foaie de hârtie și a scris pe ea următorul mesaj: "Treziți-mă când ajungem la Harpenden". Adică exact la stația unde ea trebuia să coboare.
Apoi și-a pus pe frunte biletul și s-a culcat. Un călător a văzut totul și a imortalizat momentul. Acesta s-a declarat însă impresionat de creativitatea femeii, scrie metro.co.uk.
"Cineva stătea pe scaunul de lângă ea, iar atunci când s-a trezit au glumit împreună pe seama ideii. Nu e ceva ce vezi în fiecare zi", a povestit bărbatul.
El a mărturisit că metoda respectivei femei l-ar fi putut "salva" mai demult, când a adormit în tren și a ajuns la o altă destinație - mai îndepărtată - și a fost amendat pentru că avea bilet pentru un traseu mai scurt.