Prima problemă a acestui studiu este definiţia morţii cerebrale, care implică sfârşitul ireversibil al funcţiei, iar dacă acest lucru poate fi vindecat, atunci pacienţii nu au fost niciodată în moarte cerebrală. Pentru o lungă perioadă de timp, lipsa respiraţiei şi a pulsului au fost considerate semnele distinctive ale morţii. Astăzi, însă, victimele care au suferit de hipotermie extremă sau de lipsă de oxigen, care nu au avut puls şi respiraţie timp de mai multe ore, pot fi reînviate (cu ajutorul unor intervenţii medicale complicate), potrivit descopera.ro.
Există, însă, încă o problemă, mai gravă şi anume întrebarea etică. Acest fapt ar ajuta persoana decedată sau (presupunând că ideea funcţionează) să readucă la viaţă o nouă persoană.
Se presupune, în general, că identitatea personală implică o anumită formă de continuitate. În mare parte suntem nemulţumiţi de simpla supravieţuire corporală, trebuie să existe şi o persoană cu o anumită continuitate psihologică, de asemenea. Anume acest fel de continuitate explică consideraţiile filosofice cu privire la identitatea personală, deoarece acestea sunt cel mai adesea preocupate mai mult de metafizică decât de problemele de schimbare a personalităţii, pe dezordonarea radicală sau pe leziuni ale creierului.
În cel mai bun caz posibil, tratamentul Reanima îşi propune să restabilească în mod miraculos persoana declarată anterior ca fiind moartă. Ei ar recâştiga continuitatea psihologică completă, certificatul de deces ar fi anulat, iar persoanele vor continua vechea lor viaţă.
Ne putem imagina că tratamentul nu ar putea restabili complet creierul. Amintirile, personalitatea şi funcţiile pot fi amestecate, pierdute sau înlocuite cu un ţesut nou. O nouă persoană se va bucura de existenţă. Dar, în acest caz, nu ar exista nicio continuitate limitată sau psihologică. Ceea ce înseamnă că persoana originală nu va mai beneficia de o viaţă, ea ar fi cu adevărat moartă.
