Evoluția Covid-19 în România, în ultima săptămână. Grupa de vârstă 40-49 de ani, cele mai multe noi cazuri

smurd
Până la 25 octombrie, 95,7% dintre decese aveau comorbidități asociate, iar 82,2% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani. De asemenea, aproape 60% dintre acestea au fost întâlnite la bărbați, se arată într-un raport publicat pe cnscbt.ro
Ponderea cazurilor confirmate și a deceselor pe județe. În săptămâna 19-25 octombrie, 35,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul București și în județele Cluj, Timiș, Iași și Mureș. De asemenea, 31% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul București și în județele Arad, Bacău, Prahova și Sibiu.
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 și 10-19 ani, cel mai puțin afectate. Referitor la cazurile confirmate în funcție de vârstă, cel mai mare procent este asociat, și în intervalul 19-25 octombrie, categoriilor 40-49 ani (aproximativ 23%), 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani și 60-69 ani erau asociate, până la 25 octombrie 2020, cu procente apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puțin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (cca 2,5%), 10-19 ani (cca 3,5 %), peste 80 de ani (cca 5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (cca 8%).
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 și 60-69 de ani, cele mai afectate. Analiza deceselor până la 25 octombrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, 60-69 ani și peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproape 31% (70-79 ani), cca 27% (60-69 ani) și 25% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 12%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (cca 4%). Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (cca 1%) și 30-39 de ani (cca 2%) erau, la 25 octombrie, sub 5%.
Caracteristicile cazurilor confirmate: procentul de persoane vindecate era de 71,4% la 25 octombrie 2020. Dintre cele 212.492 cazuri analizate până la 25 octombrie, 46,5% (98.750 persoane) erau de sex masculin, 1,5% erau cazuri de import (3.098), iar 2,8% (5.941) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menționată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era de 151.811 (71,4%). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 132.082 (72,2%).
Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor - 70 de ani. Până la 25 octombrie 2020, din totalul deceselor analizate (6.470), vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,9% (3.873 persoane) fiind de sex masculin. O mare parte dintre persoanele decedate avea cel puțin o comorbiditate: afecțiuni cardiovasculare (69,6%), diabet (34,1%), afecțiuni neurologice (22,8%), afecțiuni renale (19,1%), obezitate (19,3%), afecțiuni pulmonare (13,8%), neoplasm (12,2%), altele (18,4%), relevă Raportul CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă și sex. În ceea ce privește ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă și sex, se observă că, atât la femei, cât și la bărbați, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 23% la femei și 20% la bărbați) și 50-59 ani (20% la femei și circa 19% la bărbați). Evoluția pe criterii de vârstă și sex nu a cunoscut modificări semnificative de la începutul epidemiei în țara noastră.
Ponderea deceselor pe grupe de vârstă și sex: 60-69 de ani, categoria cea mai afectată. Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă și sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la data amintită, cu grupele de vârstă 60-69 ani (cca 34%), 70-79 (aproximativ 31%) și peste 80 de ani (aproximativ 30%). Se observă, astfel, la femei, față de săptămâna trecută, o creștere a procentului aferent categoriei de vârstă 60-69 de la 25% la 34%. La bărbați, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 70-79 de ani (30%) și 60-69 ani (cca 28%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată în proporție de aproximativ 23%, până la 25 octombrie 2020.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























