Actual· 3 min citire

„Escrocul de pe Tinder”, varianta românească! Cum a reușit un bărbat să își facă iubita să-și vândă apartamentul pentru a-l finanța

Cum a reușit un bărbat să își facă iubita să-și vândă apartamentul pentru a-l finanţa

Cum a reușit un bărbat să își facă iubita să-și vândă apartamentul pentru a-l finanţa

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 feb. 2022, 11:18

Un cetățean olandez, stabilit în comuna Florești, județul Cluj a convins o femeie  cunoscută pe Tinder să-și vândă apartamentul și să-i dea lui o mare parte din bani realitateadecluj.net

„Escrocul de pe Tinder” are și o variantă în România, chiar la Cluj. În mare parte, escrocul sentimental care a operat în comuna Florești din Cluj a folosit o rețetă similară cu aceea prezentată în documentarul „Escrocul de pe Tinder” pentru a-și însuși agoniseala „partenerei” sale. Escrocii sentimentali își racolează victimele pe aplicații de dating sau rețele de socializare.

Edens Alfons Theodoor și-a cunoscut victima, pe nume Angelova, în februarie 2020, pe aplicația de dating Tinder. El s-a prezentat sub numele de „Theodoor” și a susținut că este olandez și lucrează în Sofia.

Pe 1 mai 2020, cei doi s-au întâlnit la Plovdiv, orașul în care trăia victima. O poveste care începe similar cu cea din documentar.

La finalul lunii mai, Theodoor i-a cerut și a primit de la Angelova 1.600 de euro, pentru presupusul tratament al fiului său, care și-ar fi rupt piciorul. Bărbatul i-a povestit că a divorțat de soție și fiul lor a rămas cu aceasta. I-a propus se mute în Africa În 29 mai 2020, olandezul a cerut-o în căsătorie pe Angelova.

În plus, el i-a propus să-și vândă apartamentul și să plece împreună în Africa. Cu o parte din bani ar fi închiriat o casă, iar cu cealaltă ar fi început o afacere: ar fi cumpărat un container cu scutece pentru copii și l-ar vinde în Africa.

I-a promis că-i va returna toți banii. În 12 iunie, femeia și-a vândut apartamentul: 23.450 de euro au ajuns în contul Angelovei, iar 27.950 i-au fost dați în numerar lui „Theodoor”.

După 5 zile, bărbatul și-a luat hainele și a dispărut. Angelova a costatat că bărbatul i-ar fi golit și contul bancar, astfel că a mers la poliție și a declarat o pagubă de circa 57.000 de euro.

A descoperit că numele falsului iubit era Edens Alfons Theodoor. Abia zilele trecute s-a descoperit că bărbatul locuia în comuna Florești, din județul Cluj.

Bărbatul a fost arestat în 30 decembrie 2021 și a fost extrădat la începutul lunii ianuarie.

Autoritățile bulgare au emis, în data de 4 martie 2021, mandatul european de arestare pe numele bărbatului. În hotărârea Curții de Apel este prezentată povestea de film a escrocului de pe Tinder.

„În temeiul art. 109 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Bulgaria cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 5684/2020 din data de 14 martie 2021 emis de către Procuratura Raională din Plovdiv, față de persoana solicitată EDENS ALFONS THEODOOR și dispune predarea acesteia în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă, faptă prevăzută de art. 210, alin. 1, punctul 5, art. 209, alin. 1, din Codul penal al Bulgariei”, se arată în soluția Curții de Apel Cluj.

„Escrocul de pe Tinder”, îl are ca protagonist pe Simon Leviev, un obscur cetățean israelian, care și-a schimbat numele pentru a putea fi asociat în mod fals cu Lev Leviev, un miliardar israelian din industria diamantelor.

Acesta a reușit prin manipulare și future-faking, o tactică prin care proiectează un viitor comun cu victima, să extorcheze aproximativ 10 milioane de euro de la diverse victime femei, pe care le țintea pe aplicația de întâlniri Tinder.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News