O escrocherie de mari proporţii, cu lovituri, în serie, de mii de euro de fiecare, a fost pusă la cale într-o celulă din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Copou. Bătrâni sau tineri, toţi au căzut în plasa unui „prim-procuror” sau a unui „medic”. Chiar şi un inspector vamal pregătise 10.000 de lei pentru întâlnirea cu escrocii, scrie ziaruldeiasi.ro.
Magistraţii celei mai importante instanţe ieşene au pe masă dosarul uneia dintre cele mai bine organizate bande de escroci prin metoda „Accidentul”. Banda a fost pusă pe picioare din spatele gratiilor de Tiberius Nagy, un deţinut cu 12 ani de „experienţă” în acest tip de escrocherie. Împreună cu Ionel Cojocaru, Nagy dădea telefoane potenţialelor victime. În gaşcă a fost cooptat şi un „vieţaş”, Constantin Stârpu. Colecţionar de pedepse pentru infracţiuni cu violenţă, acesta fusese condamnat în 2014 la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui coleg de celulă cu un cuţit improvizat dintr-o coadă de lingură. Ce ar mai fi avut de pierdut? Principalul rol al acestuia era de coordonare a echipei de curieri aflaţi în libertate. Escrocilor nu le-au căzut victime doar vârstnici neajutoraţi, ci şi tineri, ba chiar şi un inspector vamal.
Escrocii au avut o lună la dispoziţie pentru a acţiona, până să intre pe fir procurorii.
Metoda de lucru a escrocilor era standard, dar perfecţionată în timp până la detaliu. Colegi de celulă, Nagy, Cojocaru şi Stârpu acţionau împreună. Folosind un telefon mobil introdus ilegal în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Copou, Nagy şi Cojocaru sunau posibilele victime, exclusiv pe fix. În acest mod, erau siguri că victima este din Iaşi şi că, cel mai probabil, este în vârstă. Se prezentau ca medici sau ca prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, în funcţie de scenariul ales: fiul victimei fie avusese un accident, fie comisese unul. Dacă era cazul, în sceneta improvizată îşi făcea apariţia şi vocea lui Stârpu, imitându-l pe fiul victimei.
Odată căzută în plasă, victima era ţinută în telefon, dându-i-se diverse detalii sau dictându-i-se vreo „declaraţie”, pentru a nu avea timp să se dezmeticească, până când tranzacţia era pusă la punct. În paralel, Stârpu apela o persoană din afara închisorii, pe care o trimitea după bani. Tranzacţia se perfecta doar dacă victima era dispusă să dea sume serioase. Escrocii îşi permiteau luxul de a renunţa la câte o victimă, dacă aceasta nu dispunea de suficienţi bani ca să merite efortul deplasării.
