Actual· 3 min citire

Erdogan și Trump, față în față la Casa Albă

Erdogan și Trump, față în față la Casa Albă

Erdogan și Trump, față în față la Casa Albă

Publicat13 nov. 2019, 01:46
Actualizat13 nov. 2019, 01:51

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se află miercuri într-o vizită la Washington, la invitația liderului american Donald Trump. Erdogan se va întâlni cu Trump pentru a discuta probleme de importanță maximă care au produs disensiuni între cei doi aliați NATO.

Primul subiect pe agenda convorbirilor dintre cei doi este situatia din nordul Siriei si asigurarea unei zone de siguranta in acest teritoriu.

Un alt punct fierbinte este cererea lui Erdogan catre Washington de a-l preda pe liderul forțelor kurde din Siria, Mazloum Abdi. Abdi, cunoscut și sub numele de Ferhat Abdi Sahin sau Mazloum Kobane, conduce entitatea militară kurdă Forțele Democrate Siriene (YPG), aliată a Washingtonului în lupta împotriva influenței rețelei Stat Islamic și pe care Ankara o percepe ca fiind o grupare teroristă, susținând o mișcare separatistă în interiorul Turciei.

O alta tema a intalnirii dintre cei doi lideri este achiziționarea de către Ankara a sistemului rus de rachete antiaeriene S-400. Washingtonul spune că S-400 este incompatibil cu metodele de apărare ale NATO și amenință avioanele de luptă F-35 produse de compania americană Lockheed Martin. SUA a scos Turcia din programul F-35, deși turcii produceau componente pentru aceste avioane superperformante.

Vizita președintelui Erdogan în Statele Unite survine la două luni după ce Ankara a lansat o ofensivă împotriva unei miliții kurde susținute de Washington în nord-estul Siriei.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că SUA nu și-au îndeplinit pe deplin angajamentele asupra retragerii forțelor kurde în Siria, informează marți AFP, preluata de Agerpres. Erdogan a făcut această afirmație chiar înainte de a lua avionul spre Washington, unde are programată o întrevedere cu președintele american Donald Trump, relatează Agerpres.

„Îi voi spune, cu documente în sprijin, că acordul pe care l-am încheiat (asupra Siriei) nu a fost pe deplin respectat”, a spus Erdogan în timpul unei conferințe de presă pe aeroportul din Ankara.

Un acord obținut la 17 octombrie de vicepreședintele american Mike Pence în timpul vizitei sale la Ankara a deschis calea spre oprirea ofensivei turce lansate la 9 octombrie în nord-estul Siriei pentru a alunga miliția kurdă Unitățile de Apărare a Poporului (YPG), aliată a Washingtonului în lupta antijihadistă.

Acest acord prevede retragerea YPG de la frontiera turcă și înființarea unei zone de securitate de 32 de kilometri lățime de-a lungul frontierei cu Turcia pe teritoriul sirian.

Turcia și-a lansat operațiunea după ce Trump a anunțat retragerea trupelor americane desfășurate în această zonă, ceea ce a fost interpretat drept undă verde dată Ankarei.

Acest anunț a intervenit în urma unei convorbiri telefonice între Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan.

Puternic criticat, inclusiv în propria tabără, Trump a înăsprit ulterior tonul și a autorizat sancțiuni împotriva Turciei, care au fost ridicate după ce Ankara și-a suspendat ofensiva în Siria.

Conform unui acord separat încheiat la 22 octombrie între Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin, Moscova s-a angajat să alunge YPG din alte sectoare din nord-estul Siriei, în coordonare cu armata siriană, și să înființeze patrule comune cu armata turcă pe teritoriul sirian.

„Din nefericire, până acum nu este posibil să se spună că grupările teroriste s-au retras din regiune. Nici Rusia, nici SUA nu au fost în măsură să facă să plece grupările teroriste conform calendarului convenit”, a mai afirmat Erdogan, citat de Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News