Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a apărat joi măsurile dure de reprimare prin care au fost încarcerați mii de judecători și procurori în urma tentativei de lovitură de stat din iulie și a subliniat că acestea vor conduce la o consolidare a sistemului judiciar, relatează The Associated Press.
Erdogan a susținut un discurs la palatul prezidențial din Ankara (Cumhurbaşkanlığı Sarayı), în fața unor judecători și procurori, cu ocazia deschiderii anului judiciar, în care a insistat că încarcerarea până în prezent a 3.495 de judecătări și procurori "nu va slăbi sistemul judiciar".
"Din contră, eu cred că va conduce la îmbunătățirea semnificativă a adevăratei justiții", a apreciat erdogan, potrivit News.ro.
În urma puciului eșuat de la 15 iulie, soldat cu cel puțin 270 de morți, Guvernul turc a declarat starea de urgență și a lansat o vastă epurare vizând susținători ai mișcării fostului imam Fethullah Gulen, autoexilat în Statele Unite, pe care Ankara îl acuză că a orchestrat lovitura de stat. Fostul predicator neagă orice implicare.
Ministrul Apărării a anunțat joi că a destituit 820 de militari din cadrul Forțelor terestre și Marinei. Mare parte din ei - 648 de militari - au fost plasați deja în arest.
Potrivit agenției proguvernamentale Anadolu, 4.451 de militari au fost destituiți de la puciul eșuat și până în prezent, inclusiv 151 de generali și amirali.
Aproximativ 35.000 de persoane au fost reținute pentru a fi interogate, iar peste 17.000 dintre ele au fost plasate în arest preventiv înainte de a fi judecate, inclusiv militari, polițiști, judecători, procurori și jurnaliști. Zeci de mii de persoane au fost concediate.
Erdogan i-a îndemnat săptămâna aceasta pe cetățenii turci care cunosc persoane cu legături cu mișcarea lui Gulen să informeze poliția și procuratura.
Aceste acțiuni de reprimare au provocat îngrijorări în rândul aliaților occidentali ai Turciei și organizațiilor pentru drepturile omului, care au îndemnat Guvernul să dea dovadă de reținere.