Inițial, a primit mai multe mustrări. Apoi, această elevă, în vârstă de 13 ani, a fost trimisă acasă două zile la rând, din cauza hainelor pe care le purta în timpul orelor de curs. "A îndrăznit să sfideze pe toată lumea și să se îmbrace așa două zile la rând!", și-a motivat gestul directorul școlii. În ziua următoare, a primit un bilet de la mama copilei. Când l-a citit, a rămas fără cuvinte! "Ce tupeu!" Femeia i-a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să...
După ce fiica ei a fost trimisă în repetate rânduri acasă, Catherine Guggenheimer Pearlman i-a făcut câteva poze îmbrăcată în hainele cu care se ducea la școală. Fetița purta un tricou și pantalonii pe care directorul îi considera "mult prea scurți", din simplul motiv că lungimea acestora nu o depășea pe cea a mâinilor copilei.
"Fiica mea a fost mustrată din cauza hainelor, două zile la rând. Dar să găsești pantaloni care să-i depășească lungimea mâinilor este, de cele mai multe ori, imposibil! În ciuda vârstei fragede, este înaltă și are mâinile și degetele lungi... La următoarea abatere, va merge în sala de detenție. Și, ca lucrurile să fie și mai frustrante, școala nici măcar nu are o uniformă!", a scris mama, revoltată, în dreptul fotografiilor postate pe o rețea de socializare.
Apoi, sătulă de "regulile" directorului, a decis să-i trimită un bilet:
"Vă mulțumesc pentru că, a doua zi la rând, mi-ați trimis fiica acasă din simplul motiv că s-ar fi îmbrăcat 'necorespunzăzor'. Totodată, vă mulțumesc pentru faptul că ați obligat-o să îmbrace o pereche de pantaloni largi, ponosiți, purtați de cine știe cine, cine știe când... Or fi fost spălați vreodată, oare? Drept mulțumire că-i acordați fiicei mele atât de multă atenție, vă invit să o însoțiți la cumpărături.
Iată câteva informații care v-ar putea ajuta: are 13 ani și 1,70 m. Moștenindu-l pe tatăl ei, fata are mâinile foarte lungi. Degetele, la fel. Nu-i plac hainele roz, mov sau vaporoase. Nu poartă pantaloni lungi pentru că se încălzește foarte repede. Și am văzut cum face... Dacă aveți chef de o scenă în curtea școlii...
De asemenea, nu poartă niciodată rochii. Hainele nu trebuie să aibă vreun logo vizibil pentru că, pentru ea, nu este 'cool'. Totuși, va îmbrăca orice are imprimeuri cu supereroi. Câteodată, îmbracă și haine pe care se regăsesc imprimeuri cu trupa Beatles, dar nu orice...
Bun... Să țineți cont de faptul că hainele trebuie să fie conforme cu codul pe care dvs. l-ați impus în școală, deși școala nu are niciun cod vestimentar obligatoriu. Aveți mare grijă, în special, la regula care interzice ca pantalonii scurți să fie mai scurți decât lungimea mâinilor. Dacă aș fi fost în locul dvs., și mă bucur că nu sunt, aș începe cu pantalonii. Interesant e faptul că profesorul de pian spune că mâinile și degetele ei lungi sunt un avantaj... Dar să trecem peste acest amănunt...
Vă recomand să treceți în agendă această activitate timp de mai multe zile, nu se va rezolva într-o singură zi... Vă garantez!
A, și evitați să mergeți la mall, veți pierde timpul! Am fost deja acolo și nu am găsit nimic! Un singur lucru v-aș mai ruga: să țineți cont și de bugetul familiei mele pentru hainele copilului, este destul de modest. La urma urmei, fetița este în creștere!
Vă mulțumesc pentru grija dvs. și pentru faptul că ați decis să faceți din hainele fiicei mele o problemă personală.
Cu cordialitate,
O mamă sătulă până peste cap de codul dvs. vestimentar
P. S. Am uitat să vă mulțumesc personal pentru faptul că i-ați explicat încă o dată fiicei mele că, îmbrăcată astfel, devine "un motiv de distragere a atenției pentru băieți". Mă temeam că nu a înțeles masajul pe care i l-a transmis profesorul de sport când a îmbrăcat colanți... Domnia sa i-a spus doar că "băieții nu se pot controla" când o văd așa... Apreciez eforturile pe care le faceți în fiecare zi!"