Actual· 1 min citire

Elevii și profesorii vor primi, la cerere, un laptop sau o tabletă

Elevii vor primi, la cerere, un laptop sau o tabletă

Elevii vor primi, la cerere, un laptop sau o tabletă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 iul. 2020, 14:52

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilește că ministerul Educației trebuie să asigure elevilor și cadrelor didactice un laptop sau o tabletă, conectate la internet, pentru sistemul de e-learning desfășurat în afara orelor de la clasă.

Actul normativ modifică și completează articolele 70 și 94, alineatul (2), din Legea educației naționale nr. 1/2011. Prevederea promulgată de șeful statului menționează că "ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor si profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de e-learning și a altor platforme educaționale agreate".

Legea stipulează că ministerul ,,asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv - laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning”.

Legea a fost adoptată în 23 iunie de Senat, for decizional, și trimisă președintelui la promulgare o zi mai târziu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News