Actual· 2 min citire

Elevii români, LOCUL I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Elevii români, LOCUL I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Elevii români, LOCUL I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Publicat25 iun. 2014, 22:23
SursăMediafax

Elevii români au obținut locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori de anul acesta, după ce au câștigat șase medalii - cinci de aur și una de argint, informează Ministerul Educației.

Medaliile de aur au fost obținute de Antonie Ciocan (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială nr. 56 din București), Ciprian Mircea-Bonciocat (clasa a VIII-a) și Alexandru Pascadi (clasa a IX-a), ambii elevi ai Colegiului Național de Informatică "Tudor Vianu" din București, respectiv Tudor Plopeanu (clasa a VIII-a) și Alexandru Mihalcu (clasa a IX-a), elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București. Ciprian Mircea-Bonciocat s-a numărat și printre laureații ediției de anul trecut, când a câștigat o medalie de argint.

Medalia de argint a fost cucerită de Mihnea Doica, elev în clasa a VIII-a la Liceul Internațional de Informatică din București.

Bilanțul României reprezintă cel mai mare punctaj realizat de o țară la ultimele cinci ediții ale competiției.

Delegația României a fost condusă de profesorul Marius Perianu de la Colegiul Național "Ion Minulescu" din Slatina și de profesorul Andrei Eckstein de la Universitatea Politehnica din Timișoara. Din partea Societății de Științe Matematice din România au participat ca observatori în juriul olimpiadei profesorii Mircea Fianu (Școala cu clasele I - VIII nr. 19 din București) și Cristian Mangra (Școala Centrală din București). La pregătirea lotului de juniori au participat și profesorii Cristian Lazăr de la Colegiul Național din Iași și Lucian Petrescu de la Colegiul Tehnic "Henri Coandă" din Tulcea.

Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată anul acesta în Macedonia, la Ohrid, este o competiție anuală destinată elevilor din statele situate în regiunea balcanică. La ediția din acest an a OBMJ au participat 66 de concurenți din 11 țări. De asemenea, au fost prezente, cu statut de invitat, echipe din șapte țări din afara zonei balcanice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie