Actual· 2 min citire

ELEV atacat cu CUȚITUL de un coleg de școală, pe stradă

Elev atacat cu cuțitul

Elev atacat cu cuțitul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 mai 2021, 15:05

Un elev de gimnaziu a fost atacat cu un cuțit de către un alt coleg de școală, după orele de curs. Agresorul a plecat înainte de ultima oră, a luat un cuțit de acasă și și-a așteptat colegul în stradă.

Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, pe o stradă din localitatea olteană Crâmpoia, județul Olt. Au fost implicați doi băieți, de 14, respectiv 15 ani, elevi de gimnaziu la școala din localitate.

Între cei doi ar fi avut loc un conflict în cursul zilei de miercuri, la școală, într-o pauză.

"Înainte de ultima oră, între cei doi a avut loc o neînțelegere. Momentul declanșării nu ar putea fi spus sigur, cert este că s-au înjurat și cel de clasa a VII-a a plecat de la ultima oră. L-a așteptat pe cel de la clasa a VIII-a, a fugit după el și în drum spre casă l-ar fi lovit. Cel de clasa a VIII-a ar fi intrat într-un magazin și de acolo s-a sunat la 112", a declarat inspectorul școlar general al IȘJ Olt, prof. Victor Iacobescu.

Agresorul nu a mai intrat după conflictul verbal la ultima oră de curs, ci a mers acasă și s-a înarmat cu un cuțit. "Din ce am înțeles eu de la doamna directoare, a plecat de la Matematică, a mers acasă, a luat cuțitul, și...", a mai spus șeful IȘJ Olt.

Băiatul de 15 ani atacat cu cuțitul a suferit răni ușoare, conform informațiilor culese de reprezentanții școlii, la scurt timp de la atac.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News