Actual· 1 min citire

Economia României, deocamdată în trend cu așteptările Guvernului Dăncilă

Economia României, deocamdată în trend cu așteptările Guvernului Dăncilă

Economia României, deocamdată în trend cu așteptările Guvernului Dăncilă

Publicat15 mai 2019, 09:45
Actualizat15 mai 2019, 10:09

Economia României a crescut cu 5% în primul trimestru din 2019 față de perioada similară a anului trecut și cu 1,3% față de trimestrul anterior, informează INS. Guvernul mizează în acest an pe o creștere economică de 5,5%.

Produsul intern brut a înregistrat o creștere în primul trimestru 2019 (față de primul trimestru din 2018) cu 5,0% pe seria brută și cu 5,1% pe seria ajustată sezonier, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică.

Comparativ cu trimestrul IV 2018, produsul intern brut în trimestrul I 2019 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3% .

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2019, fiind înregistrate diferențe față de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 83 din 8 aprilie 2019.

În luna mai, Comisia Europeană a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2019, de la 3,8% la 3,3%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News