Echipamente obligatorii pe timp de iarnă pe care trebuie să le ai în mașină ca să nu iei amendă

Ce nu tebuie să-ți lipsească din mașină iarna. Foto/Profimedia
Este important ca toți șoferii să știe care sunt echipamentele și dotările obligatorii pe timp de iarnă, pentru a evita o amendă. Trebuie avut în vedere că aceste echipamente au rolul de a-i ajuta pe șoferi atunci când temperaturile scad și ninge sau se formează gheață ori polei.
Echipamente obligatorii pe timp de iarnă
Prin lege, sunt stabilite mai multe echipamente obligatorii ce trebuie să se găsească în toate mașinile care circulă pe un drum public:
- o trusa medicală;
- un stingător de foc;
- două triunghiuri reflectorizante;
- o vestă reflectorizantă (doar în cazul vehiculelor de peste 3.5 Tone);
- lanțuri antiderapante (doar în cazul vehiculelor de peste 3.5 Tone).
Aceste echipamente sunt obligatorii pe tot parcursul anului, nu doar iarna, chiar și lanțurile antiderapante. Deoarece legea stabilește că se impune utilizarea acestora atunci când drumul e acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Fără a conta, așadar, dacă e vară sau iarnă.
De asemenea, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile acoperite cu zăpadă, polei sau gheață.
Amenda pentru lipsa kit-ului de siguranță
În cazul în care vă oprește poliția și constată că nu aveți trusă sanitară, stingător sau triunghiuri, riscați să primiți 4 sau 5 puncte de amendă.
Aceeași sancțiune se aplică și dacă aceste dotări auto obligatorii sunt expirate.
În 2024, punctul de amendă are valoarea de 165 de lei. Ceea ce înseamnă că amenda pentru încălcarea acestei legi este cuprinsă între 660 de lei și 825 de lei.
Dotări auto recomandate pe timp de iarnă
În afară de echipamentele obligatorii pe care trebuie să le ai în mașină, este recomandat ca șoferii să aibă în mașină și aceste echipamente:
- roată de rezervă, cric și cheie de deșurubat roata;
- cablu de tractare;
- cablu de încărcare a bateriei;
- set de chei și șurubelnițe;
- bandă adezivă și sfoară;
- becuri pentru far, stop și semnalizare;
- ulei de motor, lichid de spălat parbrizul, antigel, lichid de frână;
- Apă, șervețele, cârpe uscate, mănuși.
Acestea se pot dovedi foarte utile, mai ales când porniți la o călătorie mai lungă. Există posibilitatea de a nu le folosi niciodată, dar și dacă va fi nevoie, se poate dovedi util să le ai în portbagaj.
De exemplu, dacă se arde un far și ești oprit de poliție, poți schimba pe loc becul, dacă ai unul de rezervă și scapi, astfel, de amendă.
SURSA
Citește și:
- 23:59 - Tanczos Barna vede ieșirea din blocajul politic în mai multe etape. „Momentan suntem la faza NU-ului luat în brațe”
- 23:56 - Accident rutier, pe DN 7 în Vâlcea. Un TIR încărcat cu energizante s-a răsturnat peste o mașină parcată
- 23:42 - Război total între CNAIR și Ministerul Transporturilor. Compania atacă în instanță ordinul prin care proiecte uriașe au fost mutate la CNIR. Cristian Pistol: „Nu înțeleg rațiunea”
- 23:38 - Incident grav în Sibiu! O tânără însărcinată a fost târâtă sute de metri de un cal speriat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














