Actual· 1 min citire

Eșec în vânzarea titlurilor de stat către populație

Eșec în vânzarea titlurilor de stat către populație

Eșec în vânzarea titlurilor de stat către populație

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2015, 09:21

Ministerul Finanțelor a vrut să ia cu împrumut 100 de milioane lei de la populație, însă nu a reușit să strângă decât 60 de milioane lei în urma unei emisiuni de titluri de stat. În aceste condiții, statul continuă să se împrumute masiv de la bănci.

Românii au stat departe de titlurile de stat puse la vânzare de Ministerul de Finanțe. Doar 1200 de persoane au cumpărat bonduri, adică sub 0,1% din salariați.

Mulți spun că au fost dezamăgiți de dobânzile mici și de informațiile puține primite de la autorități. Reprezentanții bursei de valori susțin că e doar un exercițiu și că românii încă nu sunt conștienți de dobânzile în scădere la bănci.

În cele două săptămâni de ofertă, investitorii au cumpărat puțin peste 60 de mii din cele 100 de mii de titluri de stat scoase la licitație, potrivit Stiri.Tvr.ro. Practic, din valoarea totală a ofertei, de 100 milioane de lei, investitorii și-au exprimat intenția să cumpere doar 60 milioane de lei.

Investitorii au putut să-și aleagă dobânda dorită în intervalul 1,75-2,15%. Cum emisiunea nu s-a subscris integral, dobânda finală va fi fixată la valoarea ma­ximă.

La 1000 de lei, un român câștigă puțin peste 20 de lei cumpărând titluri. În condițiile în care dobânzile la bănci ajung la 3 procente, iar câștigurile sunt duble.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News